În acest sfârşit de săptămână, vineri şi sâmbătă, la Ştrandul Termal din Marghita se va desfăşura o interesantă competiţie de karate, organizată de clubul sportiv Good Dragon din localitate şi denumită Cupa Good Dragon 2012.
Competiţia, care va avea loc în aer liber şi care este de shotokan, va reuni la start aproximativ 80 de sportivi, din România şi Ungaria. După declaraţia organizatorului Takacs Mihaly, antrenor la clubul Good Dragon, vor participa în special cluburile afiliate la Asociaţia Nord-Amical Karate, care are sediul la Baia Mare şi care reuneşte cluburi din partea de nord-vest a ţării.
Vor participa, astfel, reprezentanţi ai cluburilor din Baia Mare, Şimleul Silvaniei, Tg. Lăpuş, Zalău, Tăşnad, Valea lui Mihai, Santău, Pir, Baia Sprie sau Nyirabrani, din Ungaria.
Întrecerile sunt rezervate sportivilor cu vârste cuprinse între 5 şi 18 ani şi se vor desfăşura în proba de kata individual.
Atât vineri, cât şi sâmbătă, concursul va debuta de la ora 9.