Un clasament făcut de UE cu cele mai bune orașe de pe continent, din perspectiva calității vieții, plasează orașul Cluj-Napoca pe a zecea poziție. Topul este condus de orașul elvețian Zurich.

Raportul a fost realizat prin intervievarea a 71.153 de locuitori din 83 de orașe ale UE, sondaj realizat în perioada ianuarie-aprilie 2023.

Una dintre constatările specialiștilor este că 9 din 10 europeni sunt mulțumiți să locuiască în orașul lor. Cel mai puțin mulțumiți sunt locuitorii din Istanbul, Atena și Palermo.

În Cluj-Napoca, 94% dintre locuitorii intervievați au spus că sunt mulțumiți să trăiască în acest oraș. Raportul UE notează că municipiul Cluj-Napoca este cel mai important oraș din Transilvania și al doilea oraș din țară privind oportunitățile de angajare.

Pe locul 9 în clasament este orașul Braga din Portugalia, pe 8 - Rostock din Germania, iar pe 7 - Geneva din Elveția. Locul 6 a fost adjudecat de orașul suedez Stockholm, pe locul 5 s-a poziționat Gdansk din Polonia, iar pe 4 Leipzig din Germania.

Orașele europene cu cea mai mare satisfacție a locuitorilor este Copenhaga din Danemarca (locul 3), Groningen (Țările de Jos - locul 2) și Zurich, Elveția (locul 1).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!