Pentru asta, scrie Gândul, şefii CNADNR sunt dispuşi să plătească aproximativ 37.000 de euro pentru o perioadă de patru luni.
Valoarea reprezintă suma a două contracte de achiziţie directă pe care CNADNR vrea să le încheie, fiecare, pe câte patru luni, ceea ce echivalează cu 440 de euro pe zi. Unul dintre contracte este pentru achiziţia de "servicii de consultanţă în gestiune marketing", şi se numeşte "Construirea de strategii de imagine referitoare la activitatea CNADNR".
"O analiză a percepţiei publice asupra activităţii CNADNR va conduce la identificarea polilor de creştere economică, a verigilor slabe dezvoltate de infrastructură deficitară, a deformării percepţiei ca urmare a lipsei unor măsuri active de intervenţie în zona media şi de informare a utlizatorului asupra situaţiei curente, strategiilor de dezvoltare, a deficienţelor cauzate în implementarea proiectelor de limitele bugetare", se arată în caietul de sarcini aferent procedurii de atribuire.
Conducerea CNADNR îşi propune să afle şi cât de mulţumiţi sau nemulţumiţi sunt românii de infrastructura rutieră din România.
„Măsurarea şi evaluarea percepţiilor publice referitoare la percepţia publicului faţă de activitatea CNADNR" este cel de-al doilea contract pe care CNADNR vrea să îl încheie pe o durată de 4 luni. Acesta presupune executarea de "servicii de sondaje de opinie".