Şoferii care ajung de acum pe drumul dintre localităţile Margina, judeul Timiş, şi Holdea, judeţul Hunedoara întâlnesc o serie de indicatoare noi.

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara a decis să monteze indicatoare cu texte precum "Acum începe greul” şi ”Rezistă”, însoţite de feţe zâmbitoare sau triste.

”Pe DN 68 A, între Holdea (jud. Hunedoara) şi Margina (jud. Timiş), au fost montate, experimental, din trei în trei kilometri, panouri care sperăm să vă ajute în timpul parcurgerii unui traseu greu. Fiind un sector periculos, vă îndemnăm să evitaţi depăşirile, acestea fiind cel mai des cauza unor accidente grave!”, au scris cei de la DRDP Timişoara pe pagina de Facebook, acolo unde au postat şi imagini cu panourile.

Tronsonul de drum pe care au fost montate noile indicatoare, lung de 15 kilometri, este cu serpentine. Depaşirile sunt greu de executat şi traficul se desfîşoară cu dificultate. O mulţime de TIR-uri folosesc acest traseu, iar accidentele sunt aproape zilnice, scrie news.ro.

Practic, acest segment de şosea preia tot traficul de pe autostrada care se termină la Margina. Drumul merge în paralel cu viitorul segment de autostradă care se va construi în zonă, însă, deocamdată, acesta se află în impas din cauza neînţelegerilor privind trecerile pentru animale.