Co-preşedintele ALDE Oradea, Adrian Tunduc, a afirmat, miercuri, că Biserica Ortodoxă Română este "complet depăşită" după ce nu a reacţionat cu privire la intrarea în vigoare a Legii funerare, care prevede că o persoană nu poate fi ţinută în casă mai mult de o oră după constatarea decesului. Potrivit normativului, corpul neînsufleţit trebuie dus într-o cameră frigorifică.

Legea funerară este de fapt o transpunere a directivelor Uniunii Europene, însă împiedică anumite tradiţii româneşti de înmormântare precum adunarea la priveghi acasă la persoana decedată.

"Biserica Ortodoxă nu a avut nicio reacţie, este completă depăşită şi neadaptată la aceste vremuri", a spus universitarul Adrian Tunduc, într-o conferinţă de presă.

Totodată, co-preşedintele ALDE Oradea consideră că normele europene ar trebui adaptate tradiţiilor româneşti. "Nu suntem împotriva aplicării reglementărilor europene, însă acestea ar trebui adaptate pas cu pas la specificul fiecărei ţări", a declarat Adrian Tunduc.

O rezolvare temporară a problemei ar putea fi, crede acesta, amenajarea în mediul rural a unor spaţii de depozitare a persoanelor decedate lângă biserici.

Liberal-democratul orădean a cerut oficial un răspuns din partea Bisercii Ortodoxe Române pe tema prezentată. În caz contrar, acesta vrea să invite enoriaaşii să semneze o petiţie prin care să ceară un răspuns din partea BOR pe această temă.