Biroul Permanent al PDL a decis, luni, prin vot în unanimitate, ca fostul ministru de Interne, Vasile Blaga să fie propunerea pentru şefia Senatului. Numele acestuia se vehicula încă de duminică seară, când prim vicepreşedintele partidului, Sorin Frunzăverde a declarat: "Astăzi am stabilit la nivelul liderilor PDL că varianta pe care o propunem este Vasile Blaga. Cu această variantă mergem mâine în coaliţie".

Tot luni, partidele care formează coaliţia de guvernare au decis că vor sprijini candidatul ales de Partidul Democrat Liberal pentru preşedinţia Senatului. 

Liderii PDL, UDMR, UNPR şi grupului minorităţilor au ajuns la un acord în acest sens în şedinţa de luni. "Două concluzii: coaliţia va avea un singur candidat pentru preşedinţia Senatului; a doua concluzie - coaliţia va avea preşedintele Senatului", a declarat preşedintele PDL, Emil Boc, la sosirea la sediul partidului, unde a avut loc şedinţa BPN.

La rândul său, vicepreşedintele partidului Elena Udrea a precizat că în coaliţie s-a decis să fie sprijinit candidatul PDL, iar reprezentanţii UDMR nu au emis pretenţii în schimbul susţinerii candidatului Democrat-Liberal. 

Mircea Geoană a fost înlăturat din funcţia de preşedinte al Senatului, după ce a fost exclus din PSD. După plecarea lui Geoană, funcţia de preşedinte interimar al Senatului este ocupată de fostul preşedinte al PDL Bihor, Petru Filip. "Deocamdată fac o înlocuire. Biroul meu rămâne cel de vicepreşedinte", a spus Petru Filip.