Coaliția guvernamentală PSD-PNL a ajuns la un consens privind data alegerilor prezidențiale și a celor parlamentare.

Primul tur pentru alegerea viitorului președinte va avea loc pe 24 noiembrie, iar al doilea pe 8 decembrie.

Duminica dintre cele două date, pe 1 decembrie, românii vor fi chemați să voteze parlamentarii.

„Coaliția de guvernare a finalizat discuțiile pe marginea calendarului electoral pentru alegerile prezidențiale și parlamentare. Astfel, ținând cont și de opiniile exprimate de celelalte formațiuni politice, reprezentanții Coaliției au fost în consens în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale, după cum urmează:

- primul tur în data de 24 noiembrie

- al doilea tur în data de 8 decembrie.

De asemenea, s-a ajuns la un numitor comun pentru organizarea alegerilor parlamentare în data de 1 Decembrie”, se anunță într-un comunicat PSD-PNL.

Luni și marți, Marcel Ciolacu a avut consultări cu liderii celorlalte partide pe tema datei alegerilor prezindențiale, după ce PSD nu a reușit să ajungă la un acord cu PNL în privința datei prezidențialelor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!