Obiceiul de a arde vegetația uscată pentru curățarea terenurilor pune grav în pericol gospodării, culturi și păduri din Bihor, unde pompierii au stins deja peste 760 de asemenea incendii în acest an, mai multe decât în tot anul trecut.

Șeful ISU Crișana, generalul de brigadă Sorin Caba, a avertizat că flăcările scapă aproape de fiecare dată de sub control, iar unii oameni ajung să sufere arsuri după ce încearcă să stingă singuri focul, fără să cheme imediat ajutor.

„Irosim prea multe resurse și avem prea multe pagube din neglijența umană și o spun foarte apăsat: neglijența umană este principalul factor. Încă nu ne-am debarasat de acest obicei păgubos de a incendia vegetația, de a incendia deșeurile. Lucrurile scapă aproape de fiecare dată de sub control”, a declarat inspectorul-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana, vineri, într-o conferință de presă.

„Cocktailul perfect”

Potrivit bilanțului prezentat de instituție, până la 8 octombrie pompierii bihoreni au intervenit anul acesta la 767 de incendii de vegetație, cu 36,72% mai multe decât în întreg anul trecut, când au fost 561 de asemenea intervenții.

Seceta, temperaturile ridicate și vântul din acest an au creat „cocktailul perfect” pentru extinderea rapidă a incendiilor, a explicat șeful ISU Crișana, care a avertizat că se așteaptă la ani la fel de calzi și secetoși, iar lipsa precipitațiilor afectează inclusiv sursele de apă necesare intervențiilor pompierilor.

Cu toate că pericolul este evident, există inclusiv situații în care oamenii dau din nou foc terenurilor după intervenția pompierilor, nemulțumiți că vegetația nu a ars în întregime. „Dar este mai simplu să dai foc și să pleci, și dacă cumva n-a ars destul, după ce au stins pompierii, să mai vii și să mai dai foc o dată. Din păcate, și fenomenul ăsta îl întâlnim, și îl întâlnim atât la șes, cât și la deal și la munte, unde cu atât mai mult este mai greu”, a spus generalul Caba.

Amenzi degeaba

Șeful ISU Crișana a dat de înțeles că terenurile sunt incendiate, în general, chiar de proprietarii care vor să le curețe de vegetație și resturi vegetale. Această practică este strict interzisă prin lege și se sancționează cu amenzi între 7.500 și 15.000 de lei pentru persoanele fizice și între 50.000 și 100.000 de lei pentru persoanele juridice.

Unii proprietari își curăță terenurile pentru a putea primi subvenții de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), dar, dacă folosesc focul, riscă tocmai să piardă acești bani, sublinează generalul. Regulile pentru acordarea sprijinului interzic arderea miriștilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale de pe terenurile arabile, precum și a vegetației de pe pășuni și fânețe.

Identificarea celor responsabili rămâne dificilă, deoarece aceștia pleacă adesea înainte de sosirea echipajelor, iar pompierii trebuie să se ocupe mai întâi de stingerea incendiului. Inspectoratul colaborează cu Poliția, însă simplul fapt că o persoană deține terenul nu dovedește că ea a aprins focul.

Caba nu a precizat câte persoane au fost identificate sau sancționate în urma incendiilor din acest an, dar a explicat de ce consideră că amenzile nu sunt suficiente pentru a opri fenomenul. „Eu cred că nu amenda este soluția și nu în forma asta, pentru că dacă cel care a declanșat incendiul nu este identificabil, amenda este inutilă”, a afirmat șeful ISU Crișana (foto).

Generalul a cerut o responsabilizare mai mare a proprietarilor și implicarea primăriilor în informarea cetățenilor. El a amintit că terenurile pot fi curățate cu utilaje care mărunțesc resturile vegetale, iar acestea pot fi ulterior folosite, în loc să fie arse.

Un alt avertisment îi privește pe cei care încearcă să stingă singuri incendiul și amână apelul la 112. Potrivit lui Caba, întârzierea intervenției permite flăcărilor să se extindă de la vegetația uscată la culturile agricole, pădurile și gospodăriile care pot fi în apropiere. Totodată, cei care încearcă să oprească focul se expun riscului de a suferi arsuri grave.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!