Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de răcire accentuată şi instabilitate atmosferică pentru numeroase judeţe din ţară, printre care şi judeţul Bihor. Avertizarea este valabilă de duminică ora 02:00 până luni la ora 10:00.

În acest interval, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea regiunilor. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 40 ... 50 l/mp, mai ales în zona Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Apuseni, precum şi în Transilvania.

Începând de duminică vremea se va răci apreciabil în toată ţara. Duminică, vântul se va intensifica şi în regiunile neavertizate cu cod galben, unde vitezele la rafală vor depăşi izolat 60 km/h.