După zile de arșiță extremă, Bihorul intră marți și sub cod galben de furtuni. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” le recomandă bihorenilor să fie prudenți, în condițiile în care județul se află, în continuare, sub cod roșu de caniculă, iar în cursul zilei sunt prognozate ploi torențiale, intensificări ale vântului și vijelii.

Potrivit ISU, atenționarea cod galben de instabilitate atmosferică este valabilă marți între orele 12 și 23 și vizează județul Bihor. Pompierii militari le cer cetățenilor să evite deplasările care nu sunt absolut necesare pe durata manifestării fenomenelor periculoase și să urmărească informările transmise de autorități.

În caz de vijelie sau furtună, activitățile în aer liber trebuie întrerupte, iar oamenii sunt sfătuiți să se adăpostească într-o clădire sau într-un autoturism. De asemenea, este recomandată evitarea staționării lângă copaci, stâlpi de electricitate, panouri publicitare, schele ori alte obiecte care pot fi doborâte de vânt.

Pompierii le mai recomandă bihorenilor să închidă ferestrele locuințelor și să fixeze ori să îndepărteze obiectele aflate pe balcoane, terase sau în curți, care ar putea fi luate de rafale.

O atenționare importantă vizează cablurile electrice căzute la pământ. Acestea nu trebuie atinse, iar prezența lor trebuie anunțată imediat prin 112. Totodată, oamenii sunt sfătuiți să nu traverseze drumuri acoperite de apă și să nu încerce să treacă prin cursuri de apă cu debite crescute.

Șoferii sunt îndemnați să adapteze viteza la condițiile de drum, să păstreze o distanță de siguranță față de celelalte autovehicule și să evite oprirea lângă arbori, stâlpi de electricitate sau alte obiecte care pot fi afectate de vântul puternic.

În paralel, județul Bihor rămâne sub cod roșu de caniculă până miercuri, 1 iulie, la ora 10. În această perioadă, temperaturile pot ajunge la 41 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

Pentru protejarea sănătății, ISU Crișana recomandă evitarea expunerii prelungite la soare și a deplasărilor în orele de vârf, hidratarea corespunzătoare și atenție sporită pentru copii, vârstnici și persoane cu afecțiuni cronice.

„Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Crișana» al județului Bihor monitorizează permanent evoluția situației operative și este pregătit să intervină, în sprijinul comunității, pentru gestionarea efectelor fenomenelor meteorologice și protejarea vieții și bunurilor cetățenilor”, au transmis reprezentanții instituției.

Pompierii le mai recomandă bihorenilor să consulte platforma națională fiipregatit.ro și aplicația mobilă DSU, unde pot găsi informații detaliate despre comportamentul recomandat înainte, în timpul și după producerea situațiilor de urgență.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!