Aflat sub o atenţionare cod galben de ploi, judeţul Bihor este „colorat” la fel şi de hidrologi.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o avertizare de tip cod galben de inundaţii pentru Crişul Repede şi Crişul Negru, valabilă de miercuri, ora 18, până în noaptea de joi spre vineri, la ora 24.

În acest interval, pe cele două râuri, dar şi pe afluenţii lor, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.

Sfaturi de la ISU

În acest context, al ploilor prognozate şi al posibilelor inundaţii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana a transmis o serie de sfaturi, astfel încât cetăţenii să fie în siguranţă.

ISU le recomandă bihorenilor ca, pe timpul căderilor de grindină sau a descărcărilor electrice, să se adăpostească în locuinţe sau alte spaţii care le asigură protecţia şi să deconecteze aparatura casnică.

De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autovehiculelor se va realiza în zone ferite, la distanţă faţă de copaci sau stâlpi de electricitate.

"Având în vedere posibilitatea averselor cu căderi semnificative de apă, recomandăm populaţiei să ia măsuri pentru curăţarea şanţurilor şi rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale", a mai transmis ISU.

Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obţinute prin intermediul aplicaţiei DSU, care poate fi descărcată din Google Play Store şi din App Store.