Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează cu cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice, grindină şi intensificări ale vântului în vestul, centru şi nordul ţării, în perioada 29 iulie, începând cu ora 10.00, până în 30 iulie, ora 21.00.

În perioada menţionată, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în vestul, centrul şi nordul ţării şi în toată zona montană. Cantităţile de apă vor depăşi local 30 l/mp şi izolat 70 l/mp.

Conform INMH, în luna august, regimul termic al aerului va înregistra valori peste mediile multianuale lunare în majoritatea zonelor, exceptând centrul ţării, unde valorile termice vor fi apropiate de normele climatologice. Cantităţile de precipitaţii se pot situa sub normele climatologice în cea mai mare parte a teritoriului, iar local în centrul ţării, acestea vor fi apropiate de mediile multianuale lunare.