Mai multe localități din Bihor sunt vizate de un cod galben instituit de meteorologi, care au avertizat că joi, între orele 8.40 și 14, vor fi intensificări ale vântului care, la rafală, ar putea depăși 55-60 km/h.

Atenționarea este valabilă pentru Salonta, Tinca, Batăr, Ciumeghiu, Nojorid, Holod, Avram Iancu, Cociuba Mare, Hidișelu de Sus, Șoimi, Tulca, Olcea, Lăzăreni, Husasău de Tinca, Cefa, Căpâlna, Sânnicolau Român, Toboliu, Mădăraș, Sâmbăta, Gepiu și Mădăras.

În acest context, pompierii ISU Crișana le recomandă bihorenilor să evite deplasările care nu sunt necesare și să stea în case sau alte spații închise, unde sunt protejați de obiecte care ar putea cădea, din cauza vântului.

Mașinile ar trebui parcate în zone ferite, la distanțe sigure față de copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!