Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă dimineață, mai multe alerte de vreme rea ce vizează mai multe județe din țară, inclusiv Bihorul.

Prima informare meteorologică este valabilă de sâmbătă, 9 aprilie, ora 13, până marți, 12 aprilie, la ora 9, vizând intensificări temporare ale vântului, manifestări de instabilitate atmosferică, vreme în răcire accentuată.

„Temporar vântul va avea intensificări în toată țara, cu viteze în general de 45...55 km/h și pe arii restrânse de peste 60 km/h. 

Sâmbătă (9 aprilie) în regiunile intracarpatice, iar duminică (10 aprilie) în cele sud-estice local vor fi manifestări de instabilitate atmosferică: averse ce pot avea caracter torențial, intensificări ale vântului, descărcări electrice, vijelii și izolat grindină”, arată ANM.

Meteorologii arată că începând de duminică, vremea va deveni deosebit de rece în toată țara.

În noaptea de luni spre marți (11/12 aprilie), îndeosebi în jumătatea nordică a teritoriului temperaturile minime vor fi preponderent negative și se va produce brumă.

Cea de-a doua atenționare meteorologică intră în vigoare tot sâmbătă, la ora 13, fiind valabilă doar câteva ore, adică până la ora 21, în Banat, Crișana și local în Transilvania și Maramureș.

„În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului cu rafale de 55...65 km/h și pe arii restrânse de peste 70 km/h, vijelii, averse, descărcări electrice și izolat grindină”, arată ANM.

A treia alertă meteo va intra în vigoare în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 3, fiind valabilă până luni dimineață la ora 9, timp în care se vor înregistra ninsori însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, în zonele de munte, inclusiv în Bihor.

„La munte va ninge, local însemnat cantitativ și se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări cu viteze mai mari pe creste, unde rafalele vor depăși 90 km/h, viscolind ninsoarea”, mai arată ANM.

În Transilvania, duminică dimineață vor fi precipitații mixte, conform meteorologilor.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!