Fiți cu băgare de seamă dacă ieșiți din case. Pe parcursul zilei de joi, cel puțin, județul Bihor este vizat de cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat. Alte județe din vestul țării sunt sub avertizare de cod roșu.

„Valul de căldură va persista și se va extinde, astfel încât în centrul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei, nordul Olteniei, precum și în vestul și centrul Munteniei va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”, se arată pe site-ul Administrației Naționale de Meteorologie.

Avertizarea de cod roșu vizează județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman, unde valul de căldură va fi persistent, iar temperaturile vor ajunge până la 41 de grade.

Temperaturile minime se vor situa în jurul a 23 de grade (noapte tropicală), izolat de până la 26 de grade în Dealurile de Vest. „Va fi caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”, mai arată ANM.

Alte județe sunt vizate de aceleași fenomene, dar la intensitate mai mică, sunt sub cod galben, în vreme ce pentru partea de est, nord est și sud est a țării nu a fost emisă nicio alertă meteorologică.

Potrivit meteorologilor, județul Bihor va fi sub avertizare de cod portocaliu și în cursul zilei de vineri.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!