Meteorologii au emis miercuri noi avertizări pentru județul Bihor, de data aceasta de tip cod portocaliu, de val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat. Cel puțin în următoarele două zile, temperaturile vor ajunge până la 39 de grade, la umbră, însă la nivelul corpului vor fi resimțite ca fiind mai mari.

Potrivit ANM, avertizarea este valabilă pe parcursul zilei de miercuri, 10 iulie, pentru județele Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și municipiul București.

Aici, „valul de căldură va persista și se va extinde”. „Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 37...39 de grade”, arată ANM.

De precizat, însă, că temperatura aerului se măsoară la umbră, astfel că la soare gradele vor fi mult mai multe.

Ca atare, și la nivelul corpului vor fi resimțite ca fiind mai mari.

„Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”, arată ANM.

Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală, mai spun specialiștii.

De precizat că restul țării se află sub cod galben de val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic ridicat.

În plus, valul de căldură va continua să se extindă și să se intensifice în toate regiunile.

„Temperaturile maxime vor fi de 33...37 de grade, va fi disconfort termic ridicat și local caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități”, arată ANM.

Și pentru ziua de joi a fost emisă aceeași alertă, de tip cod portocaliu. Numărul județelor vizate de această avertizare va fi unul mai extins (vezi harta jos).

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!