Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri, avertizări de tip cod galben și cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat valabile inclusiv pentru județul Bihor inclusiv, începând de joi.

Potrivit site-ului ANM, prima avertizare, de tip COD GALBEN, este valabilă pentru ziua de joi, 21 iulie, în Banat, Crișana, Oltenia și în sud-vestul Transilvaniei și al Munteniei.

„În următoarele zile, valul de căldură se va extinde și va cuprinde cea mai mare parte a țării și se va intensifica treptat, disconfortul termic va crește, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

În general temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade, iar cele minime vor fi de 18...20 de grade”, arată ANM.

Vremea va fi greu de suportat și în weekend, temperaturile urmând să crească și mai tare.

Cea de-a doua avertizare, de tip COD PORTOCALIU, este valabilă pentru zilele de vineri, 22 iulie, și sâmbătă, 23 iulie, pentru cea mai mare parte a județului Bihor.

„Pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă (22 și 23 iulie) în Banat, Crișana, sudul Olteniei, sud-vestul Muntenieinord-vestul Transilvaniei și în vestul Maramureșului valul de căldură se va intensifica.

În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 38...40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20...22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”, mai arată meteorologii.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!