Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o avertizare hidrologică de cod portocaliu, valabilă marţi, până la ora 14, pe mai multe râuri şi pe afluenţi ai acestora.

"Ca urmare a precipitațiilor înregistrate, celor prognozate și propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE INUNDAŢIE pe râurile din bazinele hidrografice: Iad – bazin superior amonte Ac. Leșu, Drăgan - bazin superior amonte Ac. Drăgan (afluenți ai Crișului Repede), Crișul Negru – bazin amonte S.H. Șuștiu și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Șuștiu – amonte confluență cu râul Valea Roșie, Valea Roșie, județele: Bihor și Cluj. Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Crișul Negru – bazin amonte S.H. Șuștiu, Crișul Negru –  afluenții de dreapta aferenți sectorului aval S.H. Șuștiu – amonte confluență cu râul Valea Roșie”, se arată în informarea INHGA. 

În acest context, pompierii ISU Crişana le amintesc bihorenilor că pentru prevenirea efectelor inundaţiilor pot construi bariere pentru a opri intrarea apei în case, respectiv pot curăţa şanţurile şi rigolele de scurgere. 

Ei mai transmit următoarele sfaturi, de urmat în caz de inundaţii:

- Respectaţi recomandările transmise la radio sau televizor de autorităţi;

- Dacă este necesară evacuarea, deplasaţi-vă imediat spre o zonă înaltă din apropiere, precizată de autorităţi; dacă aţi fost surprins de viitură, urcaţi-vă către părţile superioare ale locuinţei sau pe acoperiş, până la sosirea echipelor de salvare;

- În cazul în care consideraţi că mai aveţi timp, mutaţi obiectele importante la etaje superioare;

- Decuplaţi întrerupătorul general de energie electrică. Deconectaţi aparatele electrice. Nu atingeţi echipamentele electrice dacă sunteţi ud ori staţi în apă;

- Întrerupeţi instalaţiile de alimentare cu apă şi gaze;

- Încuiaţi uşile casei şi protejaţi ferestrele pentru a nu fi sparte de vânturi puternice, de curenţii de apă sau de obiectele duse de curenţii de apă;

- Evacuaţi animalele şi bunurile de valoare în locuri de refugiu, dinainte stabilite.

Dacă trebuie să părăsiţi locuinţa, respectaţi pe cât posibil următoarele reguli:

- Nu vă deplasaţi prin curenţi de apă: puteţi să vă pierdeţi echilibrul deplasându-vă prin curenţii de apă de circa 15 centimetri înălţime;

- Nu vă deplasaţi cu autoturismul în zona inundată: în caz de inundaţie, la înălţimea de circa 20 centimetri apă, apa poate pătrunde în vehicul şi poate cauza pierderea controlului. La înălţimea de circa 40 centimetri apă, vehiculul pluteşte. La înălţimea de 60 centimetri, majoritatea vehiculelor sunt luate de apă.