Dacă aveţi de gând să urcaţi la munte în următoarele zile, să vă pregătiţi pentru fulgi de nea.

Meteorologii au emis, sâmbătă, un cod portocaliu de vânt tare, ninsori viscolite şi strat consistent de zăpadă pentru toate zonele montane din ţară, inclusiv din Bihor. Avertizarea este valabilă de duminică dimineaţă, ora 10, până luni seară, la ora 23.

"Duminică (29 octombrie) şi luni (30 octombrie), în zonele montane vântul va sufla tare, rafalele vor depăşi 80...90 km/h, iar pe creste 100...120 km/h. Va ninge viscolit, vizibilitatea va scădea temporar sub 50 m şi se va depune strat consistent de zăpadă", se arată în alerta emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Totodată, în acelaşi interval, şi restul ţării, inclusiv zona de deal şi de câmpie din Bihor, va fi sub cod galben de vânt, disconfort termic şi precipitaţii mixte.

"În intervalul menţionat, intensitatea vântului va fi în creştere în toate regiunile, cu viteze la rafală  în general între 55 şi 70 km/h şi local 75...85 km/h. Valorile termice vor scădea în toată ţara, iar intensificările de vânt vor determina amplificarea senzaţiei de rece", a mai transmis ANM.

În regiunile din vestul, centrul şi nordul ţării pe arii extinse vor fi ploi moderate cantitativ, iar din noaptea de duminică spre luni (29/30 octombrie) în Maramureş, Transilvania şi zona deluroasă a Crişanei şi a Moldovei se vor semnala precipitaţii mixte.