Județul Bihor este vizat de două avertizări meteorologice, una de tip cod portocaliu și una de cod galben pentru intensificări puternice ale vântului, viscol și vizibilitate redusă și foarte redusă.

Prima alertă, cea de cod portocaliu, vizează zona montană, începând de luni, 17 ianuarie, de la ora 16, până marți dimineață, la ora 8 (vezi harta mai jos).

„În zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură și local în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali, vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110...140 km/h. Va ninge viscolit, local mai abundent (15...25 l/mp), vizibilitatea va fi foarte redusă, iar zăpada troienită”, arată un mesaj postat pe site-ul Administrației Naționale de Meteorologie.

O altă avertizare, de tip cod galben, vizând aceleași fenomene, însă la o intensitate mai redusă, este valabilă pentru cea mai mare parte a țării, inclusiv Bihor în același interval de timp.

„Din seara zilei de luni (17 ianuarie) și până în dimineața zilei de marți (18 ianuarie), vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a țării.

La munte vor fi rafale de 80...110 km/h, iar în Moldova, Transilvania și sudul Olteniei viteza vântului va atinge 65...70 km/h și pe arii restrânse 80 km/h. În celelalte regiuni vor fi intensificări locale și temporare îndeosebi spre seară și în prima parte a nopții de luni spre marți, cu viteze în general de 55...65 km/h”, arată ANM.

În zona de munte va ninge viscolit, local moderat cantitativ, îndeosebi la peste 1700 m, unde vizibilitatea se va reduce semnificativ.

Ninsori viscolite se vor semnala local și în jumătatea nordică a teritoriului, mai avertizează meteorologii.