Proiectul legii Codului fiscal a fost adoptat, marţi, de plenul Senatului, reexaminat la solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis. Senatorii au acceptat amendamentele convenite de liderii politici, între care reducerea etapizată a TVA: la 20%, începând din 1 ianuarie 2016, şi 19%, de la 1 ianuarie 2017.

Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, proiectul de lege a fost adoptat cu 131 de voturi "pentru", o abţinere şi patru voturi "împotrivă", urmând ca proiectul să ajungă pentru dezbatere la Camera Deputaţilor şi, ulterior, la preşedinte pentru promulgare.

Amendamentele convenite la reuniunea de joi a liderilor partidelor fuseseră adoptate, în unanimitate, luni.

Senatorii din Comisia de buget au votat în unanimitate reducerea etapizată a TVA la 20% de la 1 ianuarie 2016 şi 19% de la 1 ianuarie 2017, reducerea accizei la carburanţi, cu prorogarea termenului la 1 ianuarie 2017, precum şi eliminarea impozitului pe construcţii de la 1 ianuarie 2017, cu o excepţie solicitată de ministrul Agriculturii Daniel Constantin referitoare la construcţiile speciale din agricultură, aceasta urmând să fie eliminată de la 1 ianuarie 2016.

La fel au fost votate reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 5%, cu prorogarea termenului până la 1 ianuarie 2017, precum şi plafonarea la cinci salarii a bazei de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale sănătate, în cazul persoanelor fizice care înregistrează venituri din salarii sau asimilate salariilor, cu prorogarea termenului până la 1 ianuarie 2017, mai scrie Mediafax.

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, după şedinţa BPN, că noul Cod fiscal se află într-o procedură accelerată în Parlament, fiind aşteptat să treacă de plenul Senatului marţi, iar joi de cel al Camerei Deputaţilor, astfel încât să poată fi promulgat de preşedinte până lunea viitoare.

"Sperăm că duminică poate fi trimis la promulgare, la preşedinte, şi este foarte posibil ca luni să avem noul Cod fiscal", a declarat Dragnea.

În plus copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, sâmbătă, că PNL nu va mai mai depune alte amendamente la Codul fiscal, în afara celor asupra cărora liderii partidelor politice s-au înţeles în cadrul întâlnirii de joi, şi el afirmând că proiectul Codului Fiscal ar putea ajunge lunea viitoare la promulgare.

Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului spre reexaminare, în 17 iulie, proiectul noului Cod fiscal, invocând faptul că actul normativ poate fi pus în aplicare numai după o "riguroasă analiză" a implicaţiilor asupra bugetului consolidat.