Deşi 112 parlamentari ai PNL şi PSD au criticat modul în care parlamentarii puterii şi-au asumat răspunderea pe Codul Muncii, întrucât la procedura de vot au fost prezenţi doar 216 din cei 470 de membri ai Camerelor, Curtea Constituţională a respins sesizarea de neconstituţionalitate asupra asumării.

La fel, magistraţii au declarat că şi Codul Muncii este constituţional, decizia fiind luată cu majoritate de voturi.

Parlamentarii Opoziţiei au sesizat Curtea susţinând că articolele privind dreptul muncii, dreptul la odihnă şi dreptul de a avea un trai decent din cuprinsul Codului Muncii nu respectă Constituţia.