Coiful de aur de la Coțofenești și două dintre cele trei brățări dacice furate din Muzeul Drents, din Assen (Țările de Jos), au fost recuperate și predate oficial autorităților române, joi, în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul muzeului.
Artefactele, păzite de polițiști mascați, au fost dezvelite într-o conferință de presă la care au participat peste 100 de jurnaliști. Coiful prezintă deteriorări minore și va putea fi restaurat.
Înțelegeri cu suspecții
Artefactele aparțin patrimoniului Muzeului Național de Istorie a României și fuseseră sustrase la 24 ianuarie 2025, din expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”.
Predarea a avut loc în prezența procurorului-șef al Parchetului Olandei de Nord, a liderului român al echipei comune de anchetă din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a reprezentantului național al României la Eurojust, potrivit unui comunicat trimis ulterior de Parchetul ICCJ și citat de News.ro.
Coiful și brățările au fost returnate ca urmare a unor acorduri procedurale încheiate între Parchetul din Țările de Jos și cei trei inculpați. „Comorile de artă ne-au fost predate ieri prin intervenția avocaților suspecților. Au fost încheiate acorduri cu suspecții în această privință. Despre ce sunt aceste acorduri, vom discuta în curând în instanță”, a declarat Corien Fahner, procurorul-șef din Țările de Jos.
Acordurile implică o reducere a pedepsei pentru suspecți, iar o condiție esențială a fost tocmai restituirea artefactelor. „Cheia pentru rezolvarea cazului și găsirea acestor comori de artă se afla, așadar, chiar la suspecți”, a adăugat Fahner.
Procesul împotriva celor trei inculpați urmează să înceapă peste zece zile, la Tribunalul din Assen.

Inquam Photos / Vincent Jannink
Coiful, ușor deteriorat, dar restaurabil
Robert van Langh, directorul Muzeului Drents, a declarat că piesele sunt în mare parte intacte, a arătat Digi24.ro.
„Coiful nu prezintă deteriorări permanente; este doar ușor îndoit. Brățările sunt intacte", a spus Van Langh, adăugând că deteriorările afectează „restaurări mai vechi" ale coifului, nu metalul original, și că piesa „poate fi restaurată complet, la loc”.
A treia brățară, în continuare căutată
Din cele trei brățări furate, doar două au fost recuperate. Autoritățile olandeze au asigurat că investigația pentru găsirea celei de-a treia continuă. „Nu vă va surprinde faptul că aceasta încă lipsește, iar găsirea ei va rămâne în continuare în atenția noastră”, a transmis procurorul Fahner.
Daniela Buruiană, reprezentanta Parchetului Român prezentă la eveniment, a subliniat că rezultatul este rodul colaborării dintre cele două țări. „Suntem parte din echipă, autoritățile olandeze ne-au anunțat. Este un rezultat mult așteptat de autoritățile române”, a declarat aceasta.
România încasase 5,85 milioane de euro prin mecanismele internaționale de asigurare, în urma furtului. Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a anunțat că suma va fi restituită, dar după efectuarea expertizei privind starea de conservare a artefactelor, potrivit Digi24. „Ca urmare a activării mecanismelor internaționale de asigurare și despăgubire, România a încasat suma de 5,85 milioane de euro, fonduri care vor fi restituite proporțional după ce expertiza de specialitate va confirma starea de conservare a obiectelor”, a precizat aceasta.