Tânărul bihorean Răzvan Fericean, în vârstă de 21 de ani, a povestit joi seară unui public de peste 50 de persoane, la Muzeul Ţării Crişurilor, cum şi-a descoperit pasiunea: confecţionarea cojoacelor tradiţionale. Acesta a oferit și câteva informaţii despre procesul de creaţie a pieselor vestimentare inedite.
Răzvan a luat parte joi la seara muzeală "Cojocul de Tinca, o călătorie etnografică", organizată de secţia de etnografie a Muzeului Ţării Crişurilor, care a dorit să prezinte specificul cojocului realizat în zona satului Tinca.
La începutul întâlnirii, muzeografa Simona Bala a oferit câteva detalii despre această piesă vestimentară.
"Despre cojocul de Tinca sau cojocul cu bumbălaci, aşa cum i se mai spune, ştim că aria sa de răspândire a fost zona Holod, fiind realizat în ateliere de cojocărit situate, în general, în sate mai evoluate. Observăm că, spre deosebire de cojocul de Beiuş, acesta este mai puţin bogat în detalii de broderie, fiind probabil mai accesibil locuitorilor bihoreni care au trăit în vremurile în care se făcea acesta", a explicat muzeografa.
La microfon a urmat tânărul bihorean care le-a povestit celor prezenţi cum şi-a descoperit pasiunea. "De când era mic admiram cojoacele mătuşii mele, pe care le purta mereu la biserică. Mi se păreau cele mai frumoase piese vestimentare. Apoi, în 2015, am primit unul de la o vecină, care era foarte degradat şi am încercat să cos, ca să-l repar. Ulterior am mai primit unul de la o altă vecină, care era în stare bună şi după care mi-am putut face tiparele", a povestit Răzvan Fericean, originar din satul Lunca.
Acesta a spus că, deşi a început singur să creeze cojoacele, a avut nevoie de ajutor. Înainte de a se apuca de lucru, cumpără materia primă, pielea tăbăcită, de la Moise Gavra, bituşerul bihorean din Vărzarii de Jos, care a obţinut în 2018 titlul de Tezaur Uman Viu.
"După croirea cojocului, o primă etapă în ceea ce priveşte ornamentaţia este reprezentată de "scrierea" cu cerneală a florilor de pe spate şi brodarea lor cu lână viu colorată", a mai explicat bihoreanul.
La acest tip de cojoc bihorean motivele florale sunt cusute cu fire de lână şi sunt aşezate în faţa cojocului, rolul broderiei fiind acela de a întări şi a proteja îmbrăcămintea de dăunători precum moliile. "Problema cu acest tip de îmbrăcăminte este faptul că este foarte perisabil şi se distruge repede", a mai spus tânărul.
Întrebat de public dacă se gândeşte să facă din pasiunea sa o afacere, băiatul a spus că deocamdată creează doar pentru colecţia proprie. "Pentru a face un cojoc e nevoie de multă muncă. Cum sunt şi student în Timişoara, am nevoie de o lună ca să pot termina unul", a răspuns el.
Directorul Muzeului din Beiuş, Cristian Ţoţa, le-a prezentat apoi participanţilor cele şase cojoace din colecţia MŢC, unul fiind şi sursa de inspiraţie a lui Răzvan, după care şi-a creat cel mai recent cojoc (imagine principală).
"Aceste piese au fost confecționate în primele două decenii ale secolului XX în atelierul de la Tinca. Sunt diferite de cele care se purtau zilnic, care erau mai simple şi ţineau de cald. Dacă vă uitaţi la ele sunt mai mici şi foarte colorate, ceea ce arată că au fost făcute pentru evenimente speciale", a explicat muzeograful.
La finalul întâlnirii, care a durat aproape două ore, cei din public l-au felicitat pe Răzvan și au fotografiat cojoacele vechi.
Piesele aflate în colecția MȚC vor putea fi admirate atunci când secția de Etnografie a instituției de cultură va fi finalizată.
Deocamdată aceasta este în proces de amenajare, la etajul III al instituției, și cel mai probabil va putea fi vizitată spre finalul primăverii.
