Un scop comun al Primăriei şi al operatorului licenţiat de salubritate, RER Vest, este ca orădenii să colecteze selectiv cât mai multe deşeuri, astfel încât Oradea să fie nu doar un oraş prietenos cu mediul, ci şi unul care respectă legislaţia naţională şi europeană în domeniu.

Pentru a veni în sprijinul orădenilor, RER a suplimentat numărul containerelor de culoare galbenă puse la dispoziţia asociaţiilor de proprietari, pentru colectarea fracţiei uscate. Astfel, de la 750, numărul acestora a crescut la 1.200.

La dispoziţia orădenilor

Conform regulamentului de salubrizare a Oradiei, locuitorii oraşului sunt obligaţi să colecteze selectiv deşeurile, ceea ce înseamnă că trebuie să arunce separat resturile menajere de cele care pot fi reciclate: hârtii, cartoane, PET-uri, sticle, doze din metal, deşeuri din plastic, cutii de lapte ori iaurt şi altele.

Pentru o colectare selectivă eficientă, RER Vest a asigurat şi infrastructura necesară. Mai precis, orădenii care stau la case primesc periodic role cu saci galbeni în care să strângă deşeurile revalorificabile, iar cei care stau la blocuri au la dispoziţie recipiente de culoare neagră pentru fracţia umedă şi respectiv de culoare galbenă pentru fracţia uscată.

Aproape dublu

Containerele folosite de asociaţiile de proprietari sunt închise în ţarcuri anume amenajate. Iniţial, în fiecare ţarc era cât un recipient de culoare galbenă, dar pentru că orădenii au depus tot mai multe deşeuri reciclabile, de-a lungul anului 2017 RER a suplimentat numărul acestora. Ca urmare, dacă la începutul anului trecut în oraş erau 750 containere galbene, anul 2018 a început cu 1.200 bucăţi, ceea ce înseamnă că aproape toate ţarcurile din oraş au câte două containere dedicate fracţiei uscate.

Pe lângă aceste recipiente, orădenii mai au la dispoziţie 650 igluuri amplasate pe străzi: 300 de culoare galbenă - pentru colectarea plasticului şi metalului, 230 de culoare albastră - pentru hârtie şi carton, şi 120 containere verzi - pentru colectarea sticlelor. Aşadar, orădenii pot să colecteze selectiv, fără niciun impediment. Numai să vrea...