La fel ca în fiecare an, Teatrul Regina Maria pune în scenă, pe 15 ianuarie, la împlinirea a 167 de ani de la naşterea poetului, un spectacol dedicat lui Mihai Eminescu şi intitulat "Colindând prin lumea Luceafărului".

Orădenii sunt invitaţi să asculte câteva dintre cele mai celebre poezii ale lui Eminescu, între care şi "Luceafărul", recitate de Eugen Ţugulea, actor laureat cu premiul UNITER pentru "o viaţă dedicată teatrului şi poeziei".

"Ce aş vrea să transmiteţi mai departe este că şi anul acesta îi dedicăm un spectacol marelui poet Mihai Eminescu, aşa cum o facem de 17 ani încoace. Cei care vor să-l aniverseze sunt aşteptaţi să ni se alăture", a spus Eugen Ţugulea, miercuri, într-o conferinţă de presă ţinută la Teatrul Regina Maria.

Spectacolul, care va avea loc duminică, de la ora 18, la Sala Arcadia din Pasajul Vulturul Negru, va cuprinde şi câteva cântece pe versuri de Eminescu, interpretate de soliste ale Ansamblului Artistic Profesionist Crişana, mai precis de Simona Costin, Otilia Haragoş, Felicia Costin, Luminiţa Tomuţa, Cornelia Covaciu. Ele vor fi acompaniate la pianista Henrietta Varady.

Prin comemorarea celui mai marcant reprezentant cultural autohton – poetul Mihai Eminescu, va fi marcată, totodată, şi "Ziua Culturii Naţionale", o zi de reflecţie asupra valorilor artistice care au conferit identitatea culturală românească.

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a Teatrului de marţi până vineri în intervalul orar 10:00 – 19:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0259/440.742.