17 pompieri militari bihoreni se numără printre cei 142 de salvatori care au pornit vineri într-o nouă misiune de sprijinire a pompierilor din Grecia, în lupta cu incendiile care au devastat zone întinse din această ţară. Comandantul misiunii este tot un bihorean.

"Modulul de intervenţie al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, specializat în stingerea incendiilor de pădure, care este dislocat în Grecia, este condus de prim-adjunctul inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" al judeţului Bihor (ISU Bihor), locotenent-colonel Csilik Alexandru Adrian (foto)", anunţă un comunicat transmis vineri de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Conform informării, pompierii bihoreni au plecat joi seară (video jos) spre Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei - Ciolpani, unde s-au alăturat convoiului, iar vineri au început deja deplasarea spre Grecia.

Ei activează în cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Oradea, Secţiei de Pompieri Beiuş şi de la sediul ISU Bihor.

Pompierii militari bihoreni s-au deplasat în sprijinul pompierilor eleni cu o autospecială de stingere a incendiilor de pădure, cu o autocisternă cu o capacitate de 7000 de litri de apă şi cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă", mai explică informarea. Salvatorii bihoreni care participă la această misiune sunt: locotenent -colonel Csilik Alexandru – comandantul modulului român de intervenţie, căpitan Toth Arnold, plutonier Szmolen Adrian, plutonier Buboi Lucian, plutonier adjutant Popa Aron, plutonier adjutant Lucaciu Petru, plutonier adjutant şef Susa Călin, plutonier adjutant Szilagyi Ferencz, plutonier adjutant Gyori Olimpiu, plutonier major Naca Vlad, plutonier major Gherman Adelin, plutonier adjutant şef Popovici Teodor, plutonier adjutant şef Nagy Robert, plutonier adjutant Panea Mihai, plutonier adjutant Purza Florin, plutonier Ţifra Valentin şi plutonier major Totoi Raul.

Pompierii bihoreni plecați în misiunea din Grecia

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, primii doi pompieri militari din Bihor care au participat la misiunile din Grecia s-au întors acasă marţi, după 10 zile petrecute în ţara elenă. Florin Mădălin Selegean şi Cătălin Andrei Mada şi-au povestit experienţa miercuri, într-o conferinţă de presă.

Noul modul de intervenţie specializat în stingerea incendiilor de pădure trimis din România în Grecia este format din 142 de pompieri salvatori cu 28 de autospeciale.

„Ajutorul oferit statului afectat de nefericitele evenimente se acordă în baza solicitării de asistenţă internaţională formulată de guvernul elen prin Mecanismul European de Protecţie Civilă”, aminteşte ISU.