Legea privind comasarea alegerilor a fost declarată neconstituţională, miercuri, de către Curtea Constituţională a României. Pe 15 decembrie 2011, Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament pe proiectul de lege care vizează comasarea alegerilor parlamentare şi locale.

În urmă cu o săptămână, pe 18 ianuarie, CCR a decis să amâne dezbaterile, pentru a solicita Guvernului informaţii suplimentare privind impactul economic al comasării alegerilor locale şi parlamentare, având în vedere că în expunerea de motive a actului normativ se arată că organizarea separată a alegerilor ar avea un impact financiar asupra cheltuielilor din bugetul de stat mai mare decât dacă acestea ar avea loc în acelaşi timp.

Curtea a început din 12 ianuarie discuţiile pe marginea contestaţiei opoziţiei, însă dezbaterile au fost şi atunci amânate o săptămână. USL spune în sesizarea către CCR privind Legea comasării, depusă la sfârşitul lunii decembrie 2011, că Guvernul a nesocotit prevederea constituţională potrivit căreia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare, dar şi reglementările europene potrivit cărora legislaţia electorală nu poate fi modificată decât cu minim 12 luni înainte de alegeri.