Orădenii sunt invitaţi la cea de-a patra premieră din anul 2018 a Trupei Iosif Vulcan, "Arta adulterului", o comedie bulevardieră regizată de Daniel Vulcu.

"Este clar că publicul nostru îşi doreşte şi o comedie", a declarat regizorul, marţi, într-o conferinţă de presă. Premiera va avea loc duminică, 22 aprilie, de la ora 19, la Sala Mare a Teatrului, iar a doua reprezentaţie, luni, 23 aprilie, de la aceeaşi oră, tot la Sala Mare.

Să râdem cu infidelii!

Autorul piesei, Pierre Chesnot, este un dramaturg francez specializat în comedii bulevardiere, ale cărui creaţii literare şi-au păstrat actualitatea, devenind spectacole de succes oriunde au fost montate. Unul dintre textele care au contribuit la susţinerea reputaţiei sale de autor ilustru este şi "Arta adulterului", o piesă cu caracter vodevilesc, care cu siguranţă va aduce zâmbete pe chipurile spectatorilor.

După cum sugerează titlul, subiectul spectacolului este infidelitatea conjugală, prezentată, evident, într-o manieră plină de umor, iar firul narativ al poveştii este unul ritmat datorită evenimentelor neaşteptate.

Cu toate că minciuna este la îndemâna tuturor, numai câţiva reuşesc să transforme procesul falsificării adevărului într-o ştiinţă. Abilitatea de a-l determina pe celălalt să cadă în plasa ţesută prudent din afirmaţii atent alese şi un comportament fermecător, poate deveni, într-adevăr, o artă.

Relaţia de adulter dintre Jean François, un regizor de film şi amanta sa, Nathalie, este pe punctul de a fi descoperită de soţia acestuia, iar eforturile pe care le depun cei doi amanţi pentru a crea imaginea unei situaţii care să nu dea de bănuit, depăşesc limitele normalului.

"Am toată încrederea că va fi o comedie foarte bună, la care se va râde", a mai spus Vulcu.

Noi colaboratori

Traducerea din limba franceză şi adaptarea textului îi aparţin Maricăi Beligan, iar direcţia de scenă a spectacolului este realizată de către Daniel Vulcu. Actor, regizor şi director general al Teatrului Regina Maria, Daniel Vulcu s-a remarcat în decursul carierei sale artistice, atât pe scena teatrului din Oradea, cât şi în alte teatre din ţară, asumându-şi roluri diverse şi realizând regia a numeroase spectacole îndrăgite de public.

Decorul spectacolului este realizat de scenograful bucureştean Bogdan Spătaru, care se află la prima colaborare cu Teatrul Regina Maria, iar costumele sunt concepute de artista orădeancă Amalia Buie, designer vestimentar.

Din distribuţie fac parte actorii: Richard Balint (Jean François Moncey), Lucia Rogoz (Nathalie Martigue), Elvira Rîmbu (Cécile Moncey), Eugen Neag (Hans Müller), Carina Bunea (Heidi Müller), Daniel Vulcu (Domnul Legris), Gabriela Codrea (Nadine Dujardin), Pavel Sîrghi (Gérard Blanchard), Denisa Vlad (Paquerette), Alexandru Rusu (Charles Henri Martigue), Ion Ruscuţ (Marc Dujardin), iar în alte roluri sunt Nicolae Porumb şi Rácz Gyula Imre.

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a Teatrului şi online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, se poate suna la numărul de telefon 0372/368.475.