După ce mai bine de un an au vândut într-un cort imens amenajat pentru ei de Administraţia Domeniului Public în parcarea Spitalului Municipal, sute de pieţari s-au întors, de miercuri, în sectorul de legume-fructe al Pieţei Rogerius, care a fost reconstruit în cadrul unui proiect transfrontalier în valoare de 5,2 milioane de euro.

Lucrările la hala de legume-fructe au fost efectuate în etapa a doua a proiectului de transformare a Pieţei Rogerius într-un centru de afaceri modern, realizat parţial din bani europeni, printr-un proiect transfrontalier.

Tronsonul este întins pe circa 3.000 metri pătraţi şi are, în total, 390 mese. De asemenea, în sectorul de legume-fructe au fost amenajate, pe margini, 26 de spaţii comerciale închise, care au fost deja licitate de ADP Oradea şi vor găzdui magazine de carne, peşte, produse de panificaţie şi alimentare.

Noul sector este dotat cu încălzire în podea. Este vorba despre un sistem cu trei pompe de căldură, care îşi iau energia din pământ şi care ar asigura necesarul de căldură pentru sezonul de iarnă.