Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, a criticat, luni, modificarea legilor Justiţiei, afirmând că CE nu va ezita să aducă „în faţa instanţei guvernul român dacă regulile sunt încălcate”.
„Ar fi o tragedie ca în ultimul kilometru al maratonului să mergeţi înapoi”
„Suntem cu toţii conştienţi că iniţiativele decise de autorităţile române începând din 2017 în privinţa reformării legilor justiţiei, a codurilor penale şi procedurile referitoare la sistemul judiciar au condus la preocupări (...) atât în România, cât şi la nivel internaţional”, a declaratTimmermans, comisar UE pentru Reglementări, Relaţii Interinstituţionale, Stat de Drept şi Carta Drepturilor Fundamentale, la dezbaterea organizată pe tema situaţiei din România în Comisia Parlamentului European pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE).
„Mulţi români sunt îngrijoraţi că modificările propuse pentru aceste legi ar putea submina eforturile îndelungate în combaterea corupţiei şi în asigurarea independenţei justiţiei, iar Comisia Europeană împărtăşeşte foarte mult aceste preocupări”, a adăugat Timmermans, observând că amendamentele propuse la legile justiţiei au fost contestate de multe ori, atrăgând critici atât de la instituţii din România, cât şi din străinătate.
„Din nefericire, realitatea este că Parlamentul României nu a dat până acum semne că ar vrea să răspundă la avizele şi recomandările care au fost emise” de organisme precum GRECO (Grupul de State împotriva Corupţiei) şi Comisia de la Veneţia, a declarat prim-vicepreşedintele CE, subliniind că legile justiţiei „sunt cruciale pentru capacitatea procurorilor de a investiga şi pentru ca judecătorii să poată lua decizii în dosarele de corupţie la nivel înalt”.
„Am observat progrese în trecut, uneori progrese spectaculoase, dar acum există riscul real ca lucrurile să se îndrepte înapoi într-un mod care ar avea efecte negative nu doar nu doar asupra democraţiei din România, ci şi pentru locul pe care România şi l-a construit ca stat membru în ultimii ani. Comisia Europeană le-a cerut în mod repetat autorităţilor române să regândească modul de acţiune şi să construiască un consens larg asupra direcţiei înainte. Astăzi, vreau să repet acest apel (...)”, a insistat Timmermans, arătând că independenţa justiţiei şi capacitatea acesteia de a combate corupţia sunt elemente esenţiale în evaluarea României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).
„Situaţia din România s-a deteriorat. Trebuie să fiţi siguri că toate evenimentele vor fi evaluate în totalitate şi vor fi reflectate în raportul MCV. După cum am subliniat în mod repetat, un pas înapoi ar fi o dezamăgire majoră pentru numeroşii prieteni ai României, dar, cel mai mult, pentru cetăţenii României. Au fost înregistrate progrese, dar încă nu sunt ireversibile. Dimpotrivă, cele mai recente evenimente pun sub semnul întrebării aceste progrese, cu riscul subminării obiectivului nostru comun de a avea în România o situaţie constant pozitivă. (...) Ar fi o tragedie ca în ultimul kilometru al maratonului aţi începe să mergeţi înapoi. Asta este ceea ce mă îngrijorează”, a spus Timmermans, exprimând speranţa că dialogul cu autorităţile de la Bucureşti va produce rezultate pozitive.
Timmermans, pro-DNA şi de partea protestatarilor
„În ceea ce priveşte demiterea şefei DNA şi în ceea ce priveşte numirea procurorului general, decizia finală în cazul demiterii şefei DNA aparţine preşedintelui. CCR l-a obligat în acest caz pe preşedinte, care iniţial s-a opus, să fie de acord cu această demitere. Drept urmare şefa DNA a fost demisă”, a declarat Frans Timmermans, care a lăudat activitatea DNA din perioada condusă de Laura Codruţa Kovesi.
„Aş vrea să amintesc că activitatea DNA a fost unul dintre motivele principale pentru care raportul din ianuarie 2017 din MCV a fost unul mai degrabă pozitiv. Procedurile robuste pentrui numirea şi demiterea procurorilor au făcut întotdeauna parte din recomandările noastre. Întotdeauna am solicitat autorităţilor române să facă apel la recomandările Comisiei de la Veneţia pe acest subiect. Este unul dintre elementele din MCV care nu au fost implementate. Procedura de evaluare lansată de curând în ceea ce priveşte procurorul general ridică întrebări similare şi îngrijorătoare”, a mai spus Timmermans.
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene a mai declarat luni seară, în timpul dezbaterii din Comisia LIBE privind situația din România, că protestatarii din 10 august nu pot fi definiți ca fiind „huligani”, din imaginile vizionate în acea perioadă reieșind că aceștia au fost pașnici. ”Demonstrațiile se anchetează. Să vedem care va fi rezultatul anchetei. Dar imaginile le-am văzut cu toții. Cu toții am văzut imaginile și am văzut mărturiile oamenilor de după. N-ar prea fi oameni pe care să-i definești ca huiligani sau oameni care în mod normal ar crea probleme de ordine publică. Au fost protestatari pașnici”, a declarat Frans Timmermans, potrivit Mediafax.
Puterea de la Bucureşti, dezamăgită
Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat luni seară, la Antena 3, că în Comisia LIBE nu a fost o dezbatere, ci o condamnare deja înainte de a se studia probele, România fiind amenințată în mod brutal. El s-a declarat dezamăgit de „de această atitudine”.
„Trebuie să recunosc că sunt destul de dezamăgit de această atitudine, pentru că nu mi-am imaginat niciodată că o țară intrată în Uniunea Europeană va fi amenințată în felul ăsta, adică atât de brutal. Eu am urmărit această dezbatere, care de fapt nu a fost o dezbatere, a fost o listă de luări de poziții stabilite de dinainte, o condamnare deja înainte de a se studia probele, ca să zic așa, că am experiența asta nefericită”, a spus Dragnea, potrivit Mediafax.
"Nu sunt încântat de postura în care s-a aflat România în dezbaterea din Comisia LIBE, dar, din punctul meu de vedere, să nu ne mire că, după ani de zile în care am exportat disputele politice interne la Bruxelles, ne trezim în faţa unei astfel de situaţii. Pe de altă parte, sigur că Comisia Europeană nu este deloc confortabilă cu apariţia acestor protocoale care dovedesc fără putinţă de tăgadă că în România putem să discutăm despre orice în privinţa statului de drept, dar nu avem stat de drept", a şi declarat Călin Popescu Tăriceanu.
Un mesaj şi mai dur a venit din partea senatorului PSD Şerban Nicolae. ”Te-ai acoperit deja de rușine. Demisionează, Frans Timmermans! Urgent!”, scrie Nicolae în mesajul postat cu câteva ore înainte ca Timmermans să se întâlnească cu Viorica Dăncilă și Tudorel Toader, la Strasbourg. ”Noi, în România, am mai văzut mentalități ca a ta. În anii ’50. Sunteți puțini, dar în poziții-cheie ale deciziei. O fostă procuroare, școlită doctrinar în cei mai negri ani ai lui Ceaușescu, te aplaudă și gândește ca tine în Parlamentul European. Și mai sunt câțiva”, adaugă senatorul PSD.