O zi obișnuită de lucru s-a transformat într-una pe care câțiva muncitori belgieni nu o vor uita prea curând. În timp ce săpau pentru instalarea unei canalizări la o clădire aflată în renovare, aceștia au descoperit o adevărată comoară: mii de monede și zeci de lingouri și pepite de aur, evaluate la aproximativ 9 milioane de euro.
Descoperirea a fost făcută în Sint-Gillis-Dendermonde, o localitate din Flandra de Est, iar Poliția Locală Dendermonde a publicat ulterior imagini spectaculoase cu aurul recuperat.
Credea că sunt monede de un euro
Printre cei care au făcut descoperirea se numără Kobe, un student în vârstă de 18 ani, angajat pe perioada vacanței de vară la firma care efectuează lucrările.
Tânărul a povestit presei belgiene că, atunci când a văzut primele obiecte în pământ, a crezut că sunt simple monede de un euro.
„Am văzut deodată ceva acolo. La început am crezut că sunt monede de un euro. Am început să le scoatem, iar apoi am văzut un lingou de aur”, a povestit el, citat de The Guardian.
Pe măsură ce muncitorii au continuat să sape, dimensiunea descoperirii a devenit evidentă. Potrivit NOS, comoara cuprinde cel puțin 4.000 de monede și peste 40 de lingouri de aur, precum și pepite. Valoarea totală este estimată la circa 9 milioane de euro.

Ascunsă în zidul unei pivnițe
Aurul nu pare să fi ajuns întâmplător acolo. Comoara fusese ascunsă într-o zonă zidită a pivniței unei vile care a aparținut cândva unei familii de berari.
Clădirea se află pe Van Langenhovestraat și a fost ridicată la sfârșitul secolului al XIX-lea pentru Theophilus Van Assche, proprietarul unei fabrici de bere. Producția de bere pe amplasament a început în 1899 și a continuat până în 1970.
În prezent, imobilul aparține organizației sociale CAW Oost-Vlaanderen, care îl renovează pentru a amenaja aici birouri și spații de locuit.
Muncitorii lucrau tocmai la conductele de canalizare când au dat peste aur.

Au chemat poliția
În loc să păstreze descoperirea, muncitorii și-au anunțat imediat angajatorul și Poliția Dendermonde. Aurul a fost inventariat și transportat într-un loc securizat, autoritățile belgiene deschizând o anchetă pentru a afla de unde provine.
„În acest moment nu se știe de unde provine aurul și nici cui îi aparține din punct de vedere juridic”, a declarat procurorul Hanne Ollevier, din cadrul Parchetului Flandra de Est. Ancheta trebuie să stabilească inclusiv dacă aurul are vreo legătură cu fapte ilegale.
Una dintre ipoteze este că averea ar putea avea legătură cu familia Van Assche, cea care deținea fabrica de bere și vila. Cert este că stabilirea proprietarului s-ar putea transforma într-o problemă juridică complicată.
Muncitorii speră la o recompensă
Kobe și colegii săi nu știu dacă vor primi ceva din comoara găsită. Tânărul a recunoscut că speră măcar la o recompensă pentru descoperire.
Dacă organizația CAW Oost-Vlaanderen va fi desemnată în cele din urmă proprietara aurului, reprezentanții acesteia spun că banii ar urma să fie folosiți pentru extinderea serviciilor destinate persoanelor fără adăpost din Flandra de Est.

Poliția le-a transmis, între timp, un avertisment și celor care s-ar gândi să pornească pe cont propriu în căutarea altor comori: șantierul este închis, există mai multe gropi periculoase, iar autoritățile spun că zona a fost deja verificată și că tot aurul descoperit a fost ridicat.