Cred că românii sunt blestemaţi de istorie să-şi ducă aurul în munţi, mai demult de frica invadatorilor, acum pentru a fi invadaţi de turişti. Consiliul Judeţean încearcă să risipească 10 milioane euro pe un drum în munţi, într-un proiect, ni se spune, strategic pentru bihoreni şi eligibil în programul HU-RO.

Din poziţia de preşedinte al Comisiei pentru Protecţie socială, susţin cu tărie că se risipesc bani fără vreun impact major asupra traiului semenilor noştri. Singura reuşită va fi că pe Google Maps se va bifa corect că drumul Şuştiu-Moneasa este asfaltat; în rest, poate se vor fura mai uşor lemne cu camioanele şi, în cel mai fericit caz, va mai creşte preţul terenului pentru cabane pe acest traseu.

Un coleg din Consiliu mă întreba, atunci când îi spuneam că nu voi vota proiectul, dacă interesul pentru oamenii care trăiesc în acea zonă este inferior faţă de orădeni sau ceilalţi locuitori ai judeţului. Răspunsul e simplu: suntem mult prea săraci pentru a accepta să îngropăm 10 milioane euro în munţi. Eu unul am puterea, răspunderea şi datoria de a spune "nu".

A 20-a parte din aceşti bani ar putea rezolva problema asistaţilor social de la Cighid, pe care CJ trebuie să-i evacueze urgent, fiind somat în acest sens, în repetate rânduri, de către actualii proprietari. O altă zecime ar putea da naştere unui stabiliment medical al asistenţei sociale din Bihor. A 20-a parte ar putea fi destinaţi tinerilor cu probleme de dependenţă - fenomen într-o creştere alarmantă, ce devine un pericol social.

De ce să nu gândim un proiect strategic de a atrage medici în oraşele şi satele Bihorului? Sunt 10 milioane euro cu care putem garanta o îngrijire medicală adecvată generaţiilor viitoare. Apropo, se poate face şi turism medical în Bihor - un lucru foarte serios, ce-i drept, nu în munţi, şi pentru care nu trebuie asfaltat niciun drum.

Trebuie să preţuim zestrea naturală a Bihorului, dar nu avem dreptul să "împodobim" brazii cu asfalt de 10 milioane euro în detrimentul unei populaţii tot mai sărace şi mai bolnave. Păsările vor cânta la fel şi peste 5, 10, 15 ani pe traseul Şuştiu-Moneasa, dar acum priorităţile sunt cu totul altele pentru bihoreni. Şi prea de demult şi prea de multe ori au fost stabilite "strategic" fără voia lor.

Dacian Foncea
consilier judeţean