Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a realizat un nou studiu de impact asupra mediului privind construcţia autostrăzii Braşov-Borş. Documentul a fost postat pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi este acum supus dezbaterii publice.

Lung de peste 600 de pagini, studiul cu pricina vizează sectorul Ogra (judeţul Mureş) – Oradea şi detaliază proiectul construirii autostrăzii, ariile naturale care vor fi străbătute de şosea şi cum vor fi acestea afectate de lucrări.

Concluziile cercetării sunt că lucrările trebuie astfel programate în periodele de minimă sensibilitate a speciilor, că suprafeţele ce vor trebui decopertate vor fi întâi cosite, iar iarba va fi folosită pentru căpiţe, dar şi că, acolo unde este nevoie, se vor realiza microhabitate din materiale naturale.

Studiul poate fi consultat pe site-ul ANPM şi va fi dezbătut şi în două evenimente programate de CNAIR în Bihor, pe data de 4 iulie. Cea dintâi dezbatere va avea loc de la ora 10, în sala mare a Primăriei, iar a doua de la ora 16, la Căminul Cultural Tăuteu.

Studiul de mediu pentru autostradă a mai fost realizat în trecut, dar a trebuit refăcut acum, odată cu rezilierea contractelor cu firmele constructoare şi dorinţa Ministerului Transporturilor de a relua lucrările, pe fonduri europene. După aprobarea documentaţiei necesare, lucrările vor fi scoase la licitaţie.