Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (fosta Companie Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România) a anunţat luni, printr-un comunicat de presă, că "documentaţia pentru proiectarea şi execuţia celor aproximativ 60 de km ai autostrăzii Suplacu de Barcău – Borş a fost transmisă astăzi (21.08.2017) spre SEAP (n.r. – Sistemul Electronic de Achiziţii Publice), în vederea publicării".

Tronsonul bihorean al Autostrăzii Transilvania, în lungime de 59 kilometri, a fost împărţit în trei loturi: Suplacu de Barcău-Chiribiş (26 km), Chiribiş-Biharia (29 km) şi Biharia-Borş (5 km).

CNAIR a estimat valoarea lucrărilor de proiectare şi construcţii a acestui tronson la peste 215 milioane euro (fără TVA) şi a fixat un termen de 6 luni pentru proiectare, plus 18 luni pentru construcţie, perioada  de garanţie a lucrărilor, prevăzută în documentaţie, urmând să fie cuprinsă între 5 şi 10 ani, în funcţie de opţiunea afertanţilor.

Pentru acest proiect, ofertele trebuie depuse într-un interval de 3 luni din momentul publicării. 

CNAIR dă asigurări că viitorul contract pentru execuţia tronsonului bihorean al Autostrăzii Transilvania "va conţine o serie de condiţii stricte printre care: eliminarea posibilităţii judecării litigiilor la Curtea de Arbitraj de la Paris, eliberarea autorizaţiei de construcţie doar după avizarea proiectului tehnic precum şi stabilirea clară a nivelului sancţiunilor aplicate Antreprenorului, în cazul în care acesta nu respectă termenele şi calitatea lucrărilor".

Lucrările de proiectare şi execuţie a Autostrăzii Transilvania, care urma să asigure legătura rutieră între Borş şi Braşov, au fost începute în anul 2004, în baza unui contract negociat de Guvernul Năstase cu compania americană Bechtel, care a construit între altele Eurotunelul de sub Canalul Mânecii între Franţa şi Marea Britanie, dar până în 2012 constructorul a dat în folosinţă doar aşa-numita "centură a Clujului", pe o lungime de 52 km, preţul iniţial fiind majorat de-a lungul anilor de mai mult de patru ori.

În 2014, la propunerea ministrului Marilor Proiecte Dan Şova, Guvernul Ponta a aprobat rezilierea contractului încheiat cu un deceniu înainte cu Bechtel, iar în luna mai a anului 2015 a înlocuit-o, în baza unei licitaţii, cu asocierea unor firme spaniole, Corsan - Corviam Construccion - Consinit - Road Consulting & Design Solutions şi Via Design, pentru suma de 701 milioane lei fără TVA, care trebuie să dea în folosinţă tronsonul până în 3 iulie 2017.

La începutul acestui an, Guvernul Grindeanu a reziliat şi acest contract, motivând că firmele spaniole nu au început lucrul.

Preţul anunţat luni de CNAIR pentru noua licitaţie este mai mare decât cel stabilit în urmă cu doi ani prin contractul cu asocierea companiilor spaniole.