Puţini au crezut că Spitalul Municipal va renaşte din propria cenuşă. Din vechiul mastodont ce amintea până nu demult de vremurile comuniste au rămas azi doar cărămizile, pentru că în 6 ani a fost reabilitat complet, până la cele mai mici finisaje.

Pacienţii nu se mai înghesuie şapte într-un salon, ci stau confortabil câte doi, cel mult trei, în camere curate şi moderne. În saloanele secţiei sugarilor şi ale născuţilor prematur au fost puse şi camere video, medicii având posibilitatea să urmărească totul de acasă. Iar în cel mult un an şi jumătate spitalul va avea şi un Centru Oncologic unde bolnavii de cancer din Bihor se vor trata în saloane moderne şi vor face chimioterapie pe muzică...

Ambiţia lui Carp

09 Gheorghe Carp.jpgÎnfiinţat în 1969, Spitalul de Copii Oradea, actualul Spital Municipal Gavril Curteanu, era pe atunci printre cele mai performante din ţară, deservind bolnavi din toată Crişana. "La nivelul acelui an, era cel mai bun spital construit din România, pe baza unui proiect suedez, care s-a arătat viabil. Soluţiile tehnice care s-au utilizat şi spaţiile generoase ne-au permis să ne adaptăm la cerinţele din aceste zile", a declarat viceprimarul Gheorghe Carp (foto), la festivitatea de încheiere a lucrărilor.

Fără vreo investiţie, acum un deceniu unitatea ajunsese în stare critică. Sistemul de iluminat de la intrare funcţiona doar când voia, pereţii erau scorojiţi, paturile obosite, totul dădea impresia unei clădiri părăsite. "Scânteia" s-a produs la sfârşitul lui 2004 când unitatea a primit o donaţie de 50.000 de euro, printr-o fundaţie catolică, care a dat start reabilitării. Potrivit lui Carp, care în acea perioadă era managerul instituţiei, primul "operat" a fost, în 2005, Compartimentul de Anestezie Terapie Intensivă. La scurt timp s-au primit de la Ministerul Sănătăţii şi primii bani pentru aparatură, iar dacă până atunci spitalul fusese privat de fonduri, guvernarea liberală a deschis "robinetul".

De la fiecare câte ceva

În 2006 au sosit primele sume consistente de la Ministerul Sănătăţii: 2,7 milioane de lei. Era doar începutul, deoarece în mandatul lui Eugen Nicolaescu ambiţia lui Carp s-a transformat într-un proiect mamut. În scurt timp întreg spitalul era cuprins în programul de reabilitare şi modernizare.

În 2007 au început lucrările şi la Compartimentul de Primire Urgenţe şi tot atunci s-a petrecut şi cea mai mare schimbare: Spitalul de Copii a devenit Municipal, primind de la Judeţean trei secţii: Interne, Hematologie şi Nefrologie. Secţiile s-au modernizat pe rând, la fel şi farmacia ori laboratorul - care azi poate asigura toate analizele spitalelor recent "absorbite" de Municipal (Spitalul de Pneumoftiziologie şi cel de Neuropsihiatrie).

În total, cu o pauză de un an (2009, când ministru a fost Ion Bazac), Spitalul Municipal a primit de la Bucureşti 30,6 milioane de lei, adică 306 miliarde de lei vechi, cei mai mulţi bani, 19,1 milioane, curgând de când la conducerea ministerului e bihoreanul Cseke Attila.

În acelaşi timp, Carp a reuşit şi să atragă sponsori importanţi pentru spital. În doar 4 ani, donaţiile s-au ridicat la un milion de euro: în bani, mobilier, spoturi luminoase ori maşini pentru transportul pacienţilor. De altfel, medicul şi-a continuat proiectul chiar şi după ce a predat managementul unităţii sanitare, ca viceprimar, contribuţia municipalităţii ridicându-se în total la circa 5 milioane de lei...

Spital reconstruit

Încet, dar sigur, au fost dotate cu aparatură toate secţiile, iar cum noile tehnologii cereau şi infrastructură pe măsură, întregul spital a fost "recablat". Se lucrează încă la sistemul de informatizare, ultraperformant, dar "grosul" s-a realizat anul trecut.

Printre altele, s-au realizat lucrări de arhitectură şi construcţii, compartimentări, iar instalaţia electrică, cea de încălzire, apă caldă, de ventilaţie sau pentru fluidele medicale au fost schimbate în întregime. "S-au făcut foarte multe lucruri care, la prima vedere, par lipsite de importanţă, dar spitalul nu putea funcţiona dacă nu erau schimbate", afirmă viceprimarul.

Tot anul trecut au fost finalizate şi lucrările la Ambulator, "recreat" şi el. "Practic, din vechiul spital au rămas doar cărămizile. Dar gradul de confort al pacientului s-a schimbat", rezumă Carp. Cert este că acum pacienţii nu mai stau câte 6-7 în cameră, ci doar câte doi, cel mult trei. Paturile sunt şi ele noi, camerele proaspăt zugrăvite sunt mai luminoase, utilate modern, iar "mirosul de spital" pare dispărut.

Alarmare modernă

Dar nu numai pe aspect s-a pus accent. Pe lângă schimbarea mentalităţii medicilor, pentru performanţă şi pentru mai multă empatie faţă de pacienţi, municipalitatea a vizat şi securitatea. Au fost montate instalaţii de alarmare în camera asistentelor şi în saloane, iar uşile cu cartelă de acces au fost setate astfel încât în cazul unei pene de curent sau incendiu să se deblocheze automat.

Anul acesta, esenţială a fost finalizarea lucrărilor la etajul 4, dar şi la etajul 9, la secţia de sugari şi prematuri. La acesta din urmă, pentru a evita accidente precum cele de la Maternitatea Giuleşti, a fost montat un sistem special de încălzire şi răcire prin pereţi, care păstrează temperaturi constante (de 23-24 de grade). Este singurul etaj unde în saloane s-au pus camere de filmat, astfel că nu numai bebeluşii sunt în permanenţă supravegheaţi, ci şi personalul medical. Medicii pot urmări chiar şi de acasă tot ce se întâmplă pe secţia lor.

Tot recent au ajuns la capăt şi lucrările la etajul 5, unde se va muta - provizoriu - secţia de Oncologie de la Staţionarul 2 al Spitalului Judeţean. "S-au început şi proiectarea şi finanţarea, din partea administraţiei locale, a secţiei integrate de Oncologie", afirmă viceprimarul.

Pot fi salvaţi!

Între altele, viitorul Centru Oncologic va avea şi un ambulator, pentru internarea de zi a bolnavilor care au nevoie de chimioterapie, unde aceştia vor dispune de tot confortul necesar. "Pacienţii vor avea scaune speciale, şi în acel interval de 2-8 ore, în care li se fac perfuziile, vor putea să vizioneze filme, să asculte radio şi să se bucure de atenţia esenţială pentru aceşti bolnavi care, din punctul meu de vedere, nu sunt condamnaţi. Dacă li se oferă acea şansă de tratament corect şi eficient, bolnavii de cancer pot fi salvaţi", consideră doctorul Carp.

După cum se ştie, centrul va avea din start două buncăre pentru acceleratoare de particule, adică instalaţii moderne de tratament, fără efecte secundare, căci distrug tumoarea localizat şi nu afectează tot organismul. În plus, noua tehnologie prelungeşte de la 5 la peste 10 ani perioada în care boala poate recidiva, iar faza terminală îi oferă pacientului cam 2 ani de viaţă în plus. "Mutarea pacienţilor va fi o decizie medicală. Dacă specialiştii decid că se pot muta la etajul 5, separând radiologia de chimioterapie, o s-o facem imediat, dacă nu, se va face integral, atunci când se va muta şi radiologia de la Staţionarul 2", explică, la rândul său, primarul Ilie Bolojan.

Cel mai probabil Centrul Oncologic va fi dat în folosinţă într-un an şi jumătate. Următoarea mişcare va fi atât eliberarea spaţiului în care acum e bucătăria Municipalului, pentru chimioterapie, cât şi finalizarea proiectului prin care zona administrativă a spitalului se va muta într-o nouă clădire ce se construieşte la poartă. În plus, vor demara şi lucrările la clădirea nouă a centrului oncologic. Pentru că sănătatea orădeană trebuie să se însănătoşească. Rapid.


09 spital.jpgCENTRU DE IMAGISTICĂ
RMN gratuit pentru pacienţi

Lucrările la Spitalul Municipal continuă, totuşi. La parter, Fundaţia Maria, aparţinând magnatului orădean Zoltan Teszari, a început deja construcţia unui centru de imagistică.

Consiliul Local a pus, gratuit, la dispoziţia fundaţiei un spaţiu de 650 metri pătraţi, pentru o perioadă de 10 ani, iar în schimb, fundaţia se obligă să reabiliteze spaţiul şi să îl doteze cu aparatură performantă, investiţie estimată la 150.000 - 200.000 euro. În plus, centrul de imagistică va oferi pacienţilor spitalelor municipalităţii analize gratuite de Rezonanţă Magnetic Nucleară (RMN) sau Computer Tomograf (CT) în valoare totală de 6.000 de euro, lunar. Se preconizează că lucrările vor fi gata la toamnă.

Pe lângă faptul că pacienţii vor beneficia de consultaţii gratuite, vor dispărea cheltuielile cu transportul bolnavilor din spital cu ambulanţa la analize. În plus, se prevede că şi costurile cu analizele făcute în centrul de la spital vor fi reduse cu 35% faţă de cele decontate în prezent de CAS.