În viitor, studenţii Universităţii din Oradea se vor antrena pe terenuri de sport nou-nouţe, amenajate la standarde moderne.

În cele mai recente şedinţe, forurile de conducere ale instituţiie, Consiliul de Administraţie şi Senatul academic, au decis să predea către Compania Naţională de Investiţii, prin protocol, un teren de 30.000 mp, pentru amenajarea unui complex sportiv în aer liber.

"Este vorba de un complex sportiv care va conţine un teren sintetic mare, multifuncţional, o zonă unde se vor putea ţine meciuri de baschet, handbal şi volei, o alta pentru volei şi fotbal pe nisip şi o tribună acoperită, cu vestiare", a declarat decanul Facultăţii de Geografie, Turism şi Sport, Alexandru Ilieş, pentru BIHOREANUL.

Aceste terenuri de sport vor completa facilităţile deja existente în campus, astfel încât studenţii să aibă la dispoziţie toată baza didactică necesară. "Când vor fi amenajate, ne vor mai lipsi doar un bazin didactic de înot şi o pistă de alergare didactică", a mai spus Ilieş.

Universitatea a luat în calcul şi amenajarea unei piste de alergare pentru competiţii, însă cum o asemenea amenajare este cuprinsă în complexul sportiv pe care Primăria îl amenajează în vecinătatea campusului universitar, pe strada Făgăraşului, unde va ridica şi un stadion, a renunţat la idee.

Renunţă la baza didactică de la Carei

Pe de altă parte, joia trecută, în cea mai recentă şedinţă, Senatul universitar a aprobat şi propunerea conducerii executive a instituţiei de a renunţa la baza didactică de la Carei. De la sfârşitul anilor ’90, Universitatea avea acolo, în administrare, o fostă bază militară şi terenuri agricole, unde câţiva ani a funcţionat o specializare a Facultăţii de Protecţia Mediului din Oradea.

"Baza nu este propice actului didactic, are nevoie de investiţii enorme. Considerăm că nu este în beneficiul Universităţii să o dezvoltăm, mai bine continuăm să aducem studenţii din alte judeţe în campusul central. De aceea am decis să renunţăm la administrarea ei", a declarat rectorul Constantin Bungău, pentru BIHOREANUL.