„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

Oradea, 22 iulie – Administrația Bazinală de Apă Crișuri a organizat întâlnirea tehnică de prezentare a rezultatelor finale ale proiectului „Îmbunătățirea condițiilor de funcționare în siguranță a Acumulării Leșu”, investiție strategică finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin care au fost realizate lucrări esențiale pentru creșterea siguranței în exploatare a unuia dintre cele mai importante baraje din vestul României.

În cadrul întâlnirii au fost prezentate rezultatele finale ale investiției, prin care au fost executate lucrări de creștere a gradului de siguranță a construcției hidrotehnice, de digitalizare a proceselor de monitorizare și exploatare, precum și de implementare a unor soluții moderne pentru protecția mediului și adaptarea la schimbările climatice.

În cadrul proiectului au fost realizate următoarele lucrări principale:

  • reabilitarea și impermeabilizarea măștii amonte pe o suprafață de 12.100 m², prin montarea unei geomembrane din PVC și implementarea unui sistem inovator de monitorizare cu fibră optică, utilizat în premieră la un astfel de obiectiv hidrotehnic din România;
  • consolidarea fundației barajului prin lucrări de injecții și drenaj, precum și reabilitarea galeriei de injecții, pentru reducerea infiltrațiilor și creșterea siguranței structurale;
  • reabilitarea drumului de coronament, a căilor de acces, a sistemului de iluminat și a elementelor de siguranță, pentru asigurarea unor condiții optime de exploatare și întreținere;
  • modernizarea instalațiilor hidromecanice și electromecanice, inclusiv a prizelor de apă, a golirii de fund și a casei troliului, integrate într-un sistem SCADA de comandă și monitorizare la distanță;
  • implementarea unui sistem modern de monitorizare, avertizare și alarmare, care permite supravegherea în timp real a comportării construcției și a principalilor parametri de funcționare ai acumulării;
  • realizarea unei scări de pești de tip sifon, cu o lungime de aproximativ 640 m, destinată refacerii conectivității ecologice a cursului de apă și facilitării migrației speciilor acvatice;
  • amenajarea unor insule plutitoare pentru îmbunătățirea calității apei;
  • instalarea unui sistem de colectare a deșeurilor plutitoare;
  • reabilitarea a două stații hidrometrice.

Prin finalizarea investiției, Barajul Leșu beneficiază de o infrastructură modernizată, echipamente performante și sisteme digitale de monitorizare și control, care sporesc siguranța exploatării, reduc riscul la inundații și contribuie la protejarea resurselor de apă și a biodiversității.

Proiectul „Îmbunătățirea condițiilor de funcționare în siguranță a Acumulării Leșu” a beneficiat de o finanțare în valoare de 137 milioane de lei prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Obiectivul de investiție face parte din pachetul proiectelor aferente Investiției I 4 ”Adaptarea la schimbările climatice prin automatizarea și digitalizarea echipamentelor de evacuare și stocare a apei în acumulări existente, pentru asigurarea debitului ecologic și creșterea siguranței alimentării cu apă a populației și reducerea riscului la inundații" – Subinvestiția l.4.2.1 - reabilitarea acumulărilor existente care necesită intervențiïi de urgență pentru exploatarea în condiți de siguranță (baraje și acumulări nepermanente/poldere), din cadrul Componentei 1 – Managementul Apei.

Date de contact ale beneficiarului:

 Administrația Bazinală de Apă Crișuri, cu sediul în Oradea, strada Atelierelor nr. 6–8, cod poștal 410542, județul Bihor,

 telefon: +40 (259) 442 033; +40 (259) 443 892; fax: +40 (259) 444 237; +40 (259) 442 064.

Pagina web: https://crisuri.rowater.ro/

„Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”.

(anunț publicitar)