Teatrul Regina Maria va găzdui vineri, 24 noiembrie, un concert de colinde la care invitata specială va fi interpreta de muzică populară Veta Biriş. Banii adunaţi din vânzarea biletelor vor fi donaţi Asociaţiei SOS Autism Bihor.

Evenimentul este organizat de ONG, care sprijină şi oferă diferite terapii şi ateliere creative gratuite pentru copiii bolnavi de autism din judeţul Bihor.

În timpul concertului, Veta Biriş va fi acompaniată de orchestra Ansamblului Artistic Profesionist Crişana din Oradea, dirijor fiind Adrian Miescu.

„Nu cred că eu am ales muzica, cred că ea m-a ales pe mine. Nici în cele mai frumoase vise ale mele nu m-am gândit că voi deveni cântăreaţă. Am fost la cor, iar vocea mea se auzea mai tare decât a celorlalţi. Apoi am mers la concursuri, când am mai crescut", a spus Veta Biriş, potrivit comunicatului transmis de organizatori.

Vor mai urca pe scenă și Alexandru Carțiș, Dana Jurjuț și Teodora Șandru. 

Prezentatoarea spectacolului va fi Ioana Mădălina Ştefănică.

Biletele pentru eveniment se pot achiziţiona de la sediul Asociaţiei S.O.S. Autism Bihor, de pe strada Miron Pompiliu nr. 5, care este deschis de luni până vineri în intervalul orar 8 – 15.30.

Cei care au nevoie de mai multe detalii pot contacta reprezentanţii organizaţiei la numerele de teleofon: 0744.559.154 şi 0742.529.453.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!