Concertul săptămânii la Filarmonica Oradea va cuprinde, joi, de la ora 19, poemul simfonic "Idila lui Siegfried", de R. Wagner, concertul pentru corn şi orchestră în Si bemol de R. Glière şi Simfonia a V-a în do minor de Beethoven.
Concertul îi are ca invitaţi speciali pe dirijorul Răsvan Cernat şi, la corn, pe solistul Petrea Gîscă. Născut într-o familie de muzicieni, Răzvan Cernat a devenit, la rându-i, un artist plurivalent, fiind dirijjor, compozitor şi profesor, cu un palmares bogat la nivel naţional şi internaţional.
După stagii de perfecţionare cu Franco Ferrara, la Veneţia, şi cu Sergiu Celibidache la Bologna şi Paris, a debutat în 1975 la pupitrul Filarmonicii de Stat din Oradea. De atunci, a dirijat peste 1500 de concerte coral-simfonice, spectacole de operă şi balet.
Născut în Suceava, solistul Petrea Gîscă şi-a făcut şi el un renume la nivel internaţional, petrecând ani de studiu în Italia şi Germania, iar apoi, devenind membru permanent al Orchestrei "Europa Symphony" Viena.
Este prim-cornist, şef de partidă al Filarmonicii "Moldova" din Iaşi, şi din 2011 este prim cornist - colaborator permanent al Filarmonicii de Stat Botoşani.