Episcopia Greco-Catolică din Oradea organizează duminică un concert extraordinar la Catedrala "Sfântul Nicolae" din Piaţa Unirii. La eveniment vor cânta artişti renumiți, acompaniaţi de orchestra Filarmonicii de Stat Oradea.

Potrivit unei informări transmise de biroul de presă al Episcopiei, la concertul de muzică pop și simfonică, care va avea loc duminică, de la ora 19.30, vor cânta Paula Seling, Luminiţa Anghel, Irina Baianţ şi Vlad Miriţă.

"Muzica de calitate în acea zi de sărbătoare va fi asigurată şi de Orchestra Filarmonicii de Stat din Oradea, dirijată de îndrăgitul şi cunoscutul compozitor şi dirijor Andrei Tudor", au transmis organizatorii.

Intrarea la eveniment va fi gratuită, în limita locurilor disponibile în Catedrală.

Cei care doresc vor putea să doneze orice sumă de bani în urnele aşezate în incinta bisericii, suma adunată fiind folosită de Episcopia Greco-Catolică de Oradea pentru „susţinerea activităţii de formare a copiilor şi a tinerilor".