Orădenii sunt invitați sâmbătă, 2 august, de la ora 20, la un show muzical cu atmosferă retro, oferit de Dancing Queen – ABBA Real Tribute Band, trupă din Serbia care aduce pe scenă hiturile legendarului grup suedez.

Concertul trupei tribut ABBA va avea loc la fabrica Bers Nova din Parcul Industrial Borș.

„Dancing Queen ABBA Real Tribute Band vine din Serbia și aduce pe scenă magia autentică a legendarului grup suedez ABBA. Formată în 2007, trupa e alcătuită din muzicieni care recreează live, cu costume spectaculoase și coregrafie fidelă, energia concertelor originale”, transmit organizatorii. 

Spectatorii vor putea dansa pe hituri celebre precum Dancing Queen, Mamma Mia, Waterloo, S.O.S. și multe altele.

Evenimentul va include și două seturi de DJ, atmosferă de festival cu lumini și efecte speciale, sclipici și bere rece marca Vulturar. Participanții sunt sfătuiți să adopte un dress code inspirat din anii ’70 – cu platforme, paiete și culori vibrante.

Biletele s-au pus în vânzare pe ambilet.ro la prețurile: 49 lei (pre-sale), 59 lei (valul 2). Biletele vor costa 69 lei la intrare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!