Szabó Kati Kinga este solista care va interpreta la harpă lucrări în cadrul concertului de joi seara, de la ora 19, care se va ține la Catedrala Romană-Catolică din Oradea, sub bagheta dirijorului Jankó Zsolt.

În prima parte a serii, melomanii vor putea audia „6 Menuete”, din creația lui Michael Haydn, iar mai apoi, Concertul pentru harpă și orchestră în La major și Simfonia în la minor, compoziții scrise de Carl Ditters von Dittersdorf.

Michael Haydn a fost fratele mai mic al lui Joseph Haydn, iar din categoria pieselor instrumentale se află și cele „6 Menuete”, pe lângă acestea fiind scrise și alte colecții de menuete, menuettini, dansuri germane sau engleze.

Carl Ditters von Dittersdorf a fost contemporan cu Michael Haydn, fiind doar cu doi ani mai mic decât acesta. Dittersdorf a compus printre altele, concerte pentru oboi, flaut, vioară, violă, violoncel, contrabas și formații de cordari și suflători. Concertul pentru harpă și orchestră în La major este singurul concert dedicat acestui instrument, fiind de fapt compus pentru clavecin.

„Alăturarea celor doi compozitori nu este întâmplătoare, aceștia având rădăcini adânci în viața culturală a Oradiei, unde au trăit vreme de câțiva ani. Activitatea celor doi muzicieni între anii 1760 și 1770 a reprezentat baza a ceea ce înseamnă azi muzica simfonică în orașul de pe Crișul Repede, cultura muzicală îmbogățindu-se simțitor datorită celor doi compozitori de geniu”, a precizat printr-un comunicat Filarmonica de Stat Oradea.

Rolul pe care Michael Haydn l-a avut în dezvoltarea culturală a Oradiei a fost acela de a realiza concerte de tip academic, cu lucrări ale compozitorilor vremii, inclusiv ale fratelui acestuia Joseph Haydn, dar și creații personale.

Măiestria lui Michael Haydn s-a remarcat atât prin numeroasele concerte academice, cât și prin concertele Capelei muzicale în cadrul sărbătorilor cu caracter laic, ce au dus în final la renumitele „baluri mascate”. După cei cinci ani petrecuți de Michael Haydn la Oradea, conducerea capelei muzicale i-a revenit lui Ditters von Dittersdorf, începând cu anul 1765.

Cel care va conduce concertul de joi seara este Jankó Zsolt, dirijorul permanent al Filarmonicii de Stat Oradea și al Operei Maghiare din Cluj-Napoca. Acesta este un invitat frecvent al orchestrelor din străinătate și din țară.

Solista Szabó Kati Kinga, originară din Cluj-Napoca, a urmat studiile Academiei de Muzică Gh. Dima, unde în prezent este profesoară de harpă. Încă din perioada studenției, a avut colaborări dese cu Filarmonica de Stat din Oradea.

Biletele, care costă între 10 și 45 de lei, au fost puse în vânzare la sediul Filarmonicii orădene, precum și pe www.bilete.ro.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!