Quintet de jazz, joi, de la ora 19, la Filarmonica Oradea, cu Elena Paparusso (Italia), voce, Dima Belinski, la pian, Pasha Fedotov (Ucraina), la saxofon, Tamás Tóth-Fábián, contrabas, și Marc Pocola, la tobe. Selecția de piese este una captivantă și cuprinde titluri de jazz precum „Old Devil Moon", „Perdido", „No More Blues", unele melodii celebre, cum ar fi „Volare", surprize muzicale în limba română, dar și compoziții originale semnate de Elena Paparusso și Dima Belinski.

„Ce poate fi mai frumos la început de vară decât o seară petrecută în compania unor melodii de jazz, interpretate într-un mod cât se poate de ingenios de Dima Belinski și trupa sa, alături de Elena Paparusso, cântăreață specializată în muzica de jazz? Parfumul verii se îmbină perfect cu elementele de jazz ce inspiră melancolie și visare și care plutesc în aerul cald al anotimpului însorit”, transmit reprezentanții Filarmonicii, lansând astfel invitația la concertul de joi.

Elena Paparusso este originară din Bari, Italia, este cântăreață și compozitoare cu un stil unic și contribuții remarcabile din lumea jazzului. Pe lângă cariera didactică, profesoară de canto la Roma, aceasta predă și dans contemporan, este organizatoare de evenimente și pune mereu accent pe fuziunea dintre limbaj și formele artistice, în manieră experimentală. Elena este foarte activă pe scenele muzicale internaționale. În anul 2015 a primit premiul pentru Cea mai bună compozitoare în Competiția Feminină de Jazz. Albumul său de debut a fost lansat în anul 2016 cu numele de Inner Nature.

Dima Belinski este pianist, compozitor, producător și profesor la catedra de jazz a Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca. De-a lungul timpului a condus câteva trupe, cu care a experimentat propriile compoziții: o fuziune între stilul etno și jazz. Printre realizările sale se află punerea în practică a sistemului „note și litere”, fiecare literă din alfabet având ca echivalent o notă muzicală. Cu ajutorul acestui sistem a creat Portrete Muzicale, muzică personalizată în care criptarea numelui persoanei este inclusă în structura muzicală.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!