În perioada prepascală vor fi organizate în Bihor zeci de concerte de pricesne și cântece specifice acestei perioade, în cadrul celei de-a doua ediţii a proiectului Lumină din Lumină, demarat de Consiliul Judeţean Bihor anul trecut. Seria acestora va începe joi, 4 aprilie, cu un spectacol organizat la Arena Antonio Alexe din Oradea, la care este invitat grupul Tronos al Patriarhiei Române, dar şi alţi artişti.

Detaliile legate de ediţia din acest an, care se va desfăşura între 4 şi 28 aprilie, au fost prezentate vineri, într-o conferinţă de presă la care au participat vicepreşedintele CJ Bihor Mircea Mălan, directorul Centrului de Cultură Liviu Buţiu şi inspectorul şcolar general Horea Abrudan. 

Tronos, cap de afiş

Ediţia din acest an a evenimentului „Lumină din Lumină” va începe joi, 4 aprilie, cu un concert organizat la Arena Antonio Alexe, programat de la ora 19:00.

În cadrul evenimentului vor urca pe scena amenajată în formă de cruce grupul psaltic Tronos, Maria Coman (foto jos), Alexandra Chira, Antonela Ferche Buţiu şi o fetiţă de doar 11 ani, Elena Buda, descrisă de vicepreşedintele CJ drept "un copil extraordinar de frumos şi de talentat".

Maria Coman

Grupul Tronos al Patriarhiei Ortodoxe Române este unul dintre cele mai cunoscute grupuri de muzică bizantină din ţară, iar potrivit site-ului oficial, sub conducerea dirijorului şi fondatorului său, părintele Arhidiacon Mihail Bucă, a susţinut concerte în catedrale şi biserici din ţară şi străinătate, precum şi în diverse instituţii culturale din România.

La acest spectacol vor fi 1700 de locuri, însă se vând la preţul de 15 lei doar 700 de bilete, iar restul biletelor sunt distribuite prin reprezentanţii Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, după cum a precizat Mircea Mălan.

Tichetele s-au pus în vânzare vineri la agenţia Teatrului Regina Maria şi pot fi achiziţionate doar cu bani cash.

În jurul orei 11:00 se vânduseră deja peste 100 de locuri, semn că interesul oamenilor este unul mare pentru acest eveniment. 

Acustică proastă

Organizatorii se aşteaptă ca evenimentul să iasă cel puţin la fel de bine ca cel de anul trecut organizat la Teatrului Regina Maria la finalul proiectului. Motivul pentru care locaţia a fost schimbată se datorează numărului de locuri mai mare de care dispune Arena Antonio Alexe. De asemenea, a fost luată în calcul varianta organizării evenimentului la Oradea Arena, dar vicepreședintele CJ s-a plâns de acustica proastă a sălii.

"Aşteptăm să se finalizeze Centrul de Cultură al judeţului Bihor ca să avem la dispoziţie o sală de evenimente adaptată şi dedicată unor astfel de proiecte cultural-artistice. Acum am încercat să găsim o soluţie unde să poată să participe cât mai mulţi bihoreni. La sala de sport nouă (n.r. - Oradea Arena) nu e bună acustica şi nici nu poate fi rezolvată. Am fi făcut acolo pentru că cu siguranţă sala s-ar fi umplut. Nu este bună acustica pentru nivelul de sunet care se cere. Aici nu mă refer la desfăşurarea unui meci de baschet, că probabil pentru asta e bună. Aici ai nevoie şi de o anumită atmosferă. Veţi vedea că tot ce se întâmplă acolo (la concertul din Oradea - n.r.) e făcut ca să ne ducă într-o anumită lume, de la modul în care sunt organizate toate, la scenografie şi regie, până la interpretare", a afirmat Mircea Mălan. 

Zeci de concerte

Concertele vor fi susţinute în biserici sau în casele de cultură din mai multe localităţi din Bihor atât de artişti amatori din zonă, cât şi de artişti mai cunoscuţi. 

Lista evenimentelor urmează să fie actualizată, însă până acum se ştie că vor avea loc concerte în Oradea, la Mănăstirea Izbuc, în Beiuş, Ineu, Măgeşti, Marghita, Tinca, Aleşd, Oşorhei, Salonta, Dobreşti, Lunca, Nucet, Câmpani Ştei, Roşia, Oşorhei, Şuncuiuş, Bratca, Popeşti, Nojorid, Chişlaz, Ciumeghiu, Mădăras, Tulca şi Drăgăneşti.

"Din experienţa anilor trecuţi ştim că şi pe parcursul derulării proiectului primim solicitări. Şi astăzi (n.r. - vineri) am fost contactaţi pentru a organiza în diferite zone ale judeţului. Avem o deschidere totală şi încercăm şi sper că vom şi reuşi să mergem peste tot, acolo unde se cere şi unde oamenii aşteaptă astfel de manifestări", a declarat Mircea Mălan.

Costuri reduse

Întrebat de jurnalişti de bugetul alocat de CJ Bihor pentru realizarea ediţiei din acest an a proiectului Lumină din Lumină, Mircea Mălan a spus că încearcă să reducă costurile, dar a refuzat să ofere un număr, fie el şi unul aproximativ. 

"Bugetul va fi definitivat la momentul la care definitivăm numărul de concerte, participarea... Încercăm să facem cu eforturi financiare cât mai mici, un lucru de calitate adresat sufletului fiecărui bihorean, şi în felul acesta continuăm să ne păstrăm tradiţiile, dar şi ne accentuăm legătura cu Cel care le-a făcut pe toate", a specificat vicepreşedintele.

De asemenea, la această ediţie va avea loc şi un concert organizat în parteneriat cu Episcopia Greco-catolică, la Catedrala Sfântul Nicolae, însă detaliile cu privire la eveniment urmează să fie anunţate de CJ ulterior. 

Liviu Buţiu, directorul Centrului de Cultură al Judeţului Bihor, a subliniat importanţa inițiativei şi a menţionat că evenimentul din data de 4 aprilie din Oradea va fi înregistrat şi transmis ulterior de către Televiziunea Română în Vinerea Mare.

Totodată, șeful IȘJ Bihor, Horea Abrudan, a evidenţiat importanţa evenimentului şi a participării elevilor la astfel de activităţi. 

Proiectul Lumină din Lumină este organizat de Consiliul Judeţean Bihor, în parteneriat cu Centrul de Cultură al Judeţului Bihor, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Episcopia Ortodoxă Oradea şi Episcopia Greco-Catolică a Oradiei.


Lista provizorie transmisă de CJ a concertelor (ea se va actualiza cu alte evenimente):

4 aprilie 

Ora 19:00 -  Oradea, Arena Antonio Alexe

7 aprilie: 

Ora 12:00 - Mănăstirea Izbuc

                 - Biserica ortodoxă din Husasău de Criș, comuna Ineu

Ora 16:00 -  Biserica ortodoxă din centrul municipiului Beiuș

9 aprilie: 

Ora 18:00 – Biserica ortodoxă din Dobricionești, comuna Măgești

10 aprilie:

Ora 17:00 – Biserica ortodoxă din Marghita

11 aprilie: 

Ora 16:00 – Căminul Cultural din Tinca

14 aprilie:

Ora 12:30 – Biserica ortodoxă din Tileagd

Ora 15:00 – Biserica ortodoxă din Aleșd

Ora 16:00 – Sala multifuncțională din Oșorhei

16 aprilie:

Ora 17:00 – Oradea, Biserica ortodoxă din Velența

18 aprilie:

Salonta 

19 aprilie:

Ora 18:00 – Căminul Cultural din Bratca

21 aprilie:

Ora 12:00 – Biserica ortodoxă din Roșia

Ora 17:00 – Biserica ortodoxă din Ștei

23 aprilie:

Ora 19:00 – Biserica ortodoxă din Nojorid

26 aprilie:

Ora 18:00 – Sala multifuncțională din Dobrești

28 aprilie:

Ora 11:30 – Biserica ortodoxă din Șuncuiuș

Ora 16:00 – Biserica ortodoxă din Voivozi, comuna Popești

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!