Un concert de Crăciun cu Maria Coman, artistă cunoscută pentru interpretările sale de muzică bizantină, va avea loc vineri, 12 decembrie, de la ora 19, la Casa de Cultură "George Bologan" din Băile Felix. Evenimentul este gratuit, accesul fiind permis doar pe baza unei rezervări prealabile.

Pe scenă vor urca şi Corul Koinonia, un cor psaltic renumit din România, asociat cu Episcopia Severinului şi Strehaiei, alături de corul Liceului Don Orione din Oradea "Anima Nostra".

Programul include colinde şi melodii dedicate perioadei sărbătorilor de iarnă.

Concertul, intitulat "Îngrijeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi", este organizat de Auxologico President, un spital privat de recuperare din Băile Felix, care găzduieşte periodic evenimente dedicate relaţiei dintre pacienţi şi cei care îi îngrijesc.

De altfel, evenimentul are loc în preajma unui asemenea congres, programat sâmbătă, 13 decembrie, în aceeaşi locaţie.

Organizatorii anunţă că, la finalul spectacolului, publicul va fi întâmpinat cu un scurt salut festiv şi un toast de Crăciun în stil italian.

Concertul este deschis publicului, însă numărul locurilor este limitat, drept care este necesară rezervarea locului prin completarea unui formular online.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!