Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor îi invită pe orădeni, miercuri, la ora 19, la Sinagoga Sion unde formaţia Hakeshet Klezmer Band din Oradea va susţine un concert. Înfiinţată în 2005, Hakeshet Klezmer Band este prima formaţie de muzică klezmer din România.

Formaţia a debutat pe scena Teatrului din Oradea, în aprilie 2005, apoi au urmat festivalul Euroiudaica la Sibiu, Proetnica la Sighişoara, concerte la Teatrul Evreiesc din Bucureşti, Muzeul Ţăranului Român Bucureşti, la Braşov, Galaţi, Timişoara, Cluj, Mediaş, Tg. Mureş, Festivalul filmului Mediaş şi alte multe concerte în sala Filarmonicii din Oradea, dar şi în străinătate, la Debreţin, la Tsfat (Israel) şi la festivalul Klezfiesta din Buenos Aires (Argentina), unde au reprezentat cu succes România.

Formaţia Hakeshet Klezmer Band Oradea a avut un rol principal şi în musicalul "Scripcarul pe acoperiş", care timp de patru ani a avut un succes deosebit pe scena Teatrului Regina Maria din Oradea.

Componenţa formaţiei este Csatári-Malec Eszter (solistă vocală), Bogdan-Bodis Adam (pian, sintetizator şi acordeon), Cătălin Chirilă (clarinet), Nicolae Levi (vioară), Ilie Pop (trombon), Boros-Konrád Petru (contrabas), Seidler Andrei (tobe) şi Trendler Iosif (percuţie, sunet).

Preţul unui bilet la concert este de 10 lei. Biletele se găsesc la Sinagoga Zion (str. Independenţei nr. 11) şi Turnul Primăriei.