Trupa Los iankovers, formată din cinci columbieni şi un ucrainean, va concerta sâmbătă în Parcul Libertăţii din centrul Oradiei.

Cei şase membri ai trupei se află din luna octombrie în orașul de pe Crișul Repede şi au cântat până acum la diferite evenimente, dar şi la restaurante din Băile Felix.

Los iankovers a fost înfiinţată în anul 2018, iar de atunci artiştii cutreieră ţări din toată lumea. Ei au cântat în America de Sud, SUA și Europa. Cei şase cântă piese cu influenţe latino-americane, dar şi piese cunoscute din repertoriul ţării în care călătoresc.

De când a izbucnit războiul din Ucraina, aceștia interpretează şi multe piese în ucraineană. De altfel, unul din membri, Ianko (foto), care este solist şi cântă la nai, chitară și ukulele, are origini ucrainene, mama sa fiind din țara măcinată de război. 

„Scopul nostru este de a crea punţi de legătură, prin muzică, între America Latină şi Europa. Noi promovăm un stil propriu, world music, prin care îmbinăm muzica tradiţională din Munţii Anzi cu cea din Alpi şi Carpaţi. Încercăm să transmitem mesaje pozitive, de susţinerea a păcii în lume, într-o perioadă dificilă pentru umanitate", se arată în descrierea trupei de pe pagina lor de Facebook. 

La invitaţia Fundaţiei Comunitare Oradea şi a firmei Melocreativ, aceştia vor cânta, sâmbătă, de la ora 11, în Parcul Libertăţii, lângă florăria Pastel.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!