Corul de copii și tineret „Symbol-Jean Lupu” al Patriarhiei Române, condus de Luminița Guțanu Stoian, împreună cu solistele Maria Cazacu, Maria Nistor și Filoteea Chiriac vor aduce pe scena Filarmonicii orădene melodii dedicate celor mici, în proiectul „Muzica pentru copii în filmul românesc”.

Astfel, marți, la al doilea concert din cadrul proiectului, prichindeii vor putea audia fragmente din filmele „Veronica” și „Mama”, sub bagheta dirijorului Romeo Rîmbu. Orchestrațiile au fost concepute special pentru acest proiect, în colaborare cu maeștrii Ioan Dobrinescu, pentru „Veronica” și Eugen Dan Drăgoi, pentru ,,Mama”.

Concertul își propune să readucă în fața publicului o parte dintre capodoperele muzicale românești, promovând astfel sentimentul patriotic, în pragul Zilei Naționale.

„Până la ora actuală s-a tot pus în valoare muzica de film pentru copii din renumitele filme Disney, noi venim cu acest repertoriu din dorinţa de a deschide apetitul tinerelor generaţii pentru muzica românească, iar pentru celelalte categorii de vârstă va fi un prilej de evadare în copilărie şi, totodată, de savurare a muzicii bune”, a transmis Luminița Guțanu Stoian, dirijoarea Corului „Symbol-Jean Lupu” al Patriarhiei Române.

Concertele vocal-simfonice vor fi susținute și la alte filarmonici din țară, în Satu Mare, Craiova, Brașov, Chișinău, București etc., dar și la Teatrul Național de Operă și Operetă ,,Nae Leonard” din Galați, Opera Naționala din Cluj-Napoca sai Teatrul Național de Operă din Iași.

Totodată, în cadrul proiectului ,,Glasul rugăciunii” și cu ocazia sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, Corul „Symbol-Jean Lupu” va da răspunsurile la Sfânta Liturghie, la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea, miercuri, începând cu ora 09:30.

Biletele pentru concertul vocal-simfonic „Muzica pentru copii în filmul românesc” se pot obține online sau la casierie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!