Se împlinesc 103 ani de la prima vizită a Regelui Ferdinand și Regina Maria în Oradea, petrecută pe 23 mai 1919, după ce Armata Română a eliberat orașul.

Pe 21 mai 1919, gazeta „Tribuna Bihorului” anunța cu majuscule programul vizitei familiei regale la Oradea, oraș ales ca punct de pornire în turneul pe care-l întreprindea familia regală în Transilvania. Astfel, cuplul regal și suita care-l însoțea - din care făcea parte și președintele Consiliului Dirigent, Iuliu Maniu - sosește în gară în ziua de 23 mai, fiind întâmpinați de oficialitățile civile și militare ale orașului.

Cu această ocazie specială, Visit Oradea cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea alături de Filarmonica de Stat Oradea și Teatrul Szigligeti Oradea ne invită la Concertul Regal care va fi organizat în data de 21 mai, ora 19:00 la Teatrul Szigligeti Oradea.

Intrarea este liberă iar bilete se pot rezerva la casa de bilete a Teatrului Szigligeti, începând de marți, 17 mai, de la ora 10:00.

Despre Concertul Regal organizatorii dezvăluie că va fi vorba despre „Simponia a IX-a” a lui Beethoven.

Această simfonie este cea mai remarcabilă piesă a compozitorului, având o puternică încărcătură simbolică pentru umanitate, europeni în special, și pentru istorie.

Libertate, umanitate, fraternitate - toate aceste aspirații și credințe sunt prezente în partitura Simfoniei a IX-a, în care Ludwig van Beethoven folosește, la final, cuvintele Odei bucuriei de Friedrich Schiller. Mesajul este de actualitate și în 2022, fiind imnul oficial al Uniunii Europene, și încununează simbolistica zilei de 23 mai pentru orădeni, a primei vizite a Regelui Ferdinand și Regina Maria în Oradea.

Concertul Regal va fi susținut de:

JANETKA HOȘCO (Mezzosoprană)

Mezzo-soprana Hoșco Janetka – Emilia este o tânără solistă de 23 de ani provenită din Oradea, oraș în care și-a început drumul înspre muzică, la Liceul de arte din Oradea la clasa doamnei profesoare Pali Ionela și a continuat cu studiul muzicii la Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima din Cluj Napoca. Recent a debutat cu succes la Opera Națională Cluj-Napoca, în rolul romantic și vesel al Olgăi din spectacolul „Evgheni Oneghin” de P.I. Ceaikovski.

CRISTIAN MOGOȘAN (Tenor)

Tenorul s-a născut la Cluj-Napoca și a urmat cursurile Academiei “Gheorghe Dima” din orașul natal, perfecționându-se ulterior în cadrul programului de master al universității sub îndrumarea profesorului Ionel Pantea și la master-class-urile susținute de Wolfgang Brendel, Mariana Nicolesco și John Norris.

Repertoriul său de operă cuprinde titluri de referință ca „La Traviata”, „Nabucco”, „Forta destinului” și „Otello” de G. Verdi, „Olandezul zburător” de R. Wagner sau „Madama Butterfly” de G. Puccini, dar și roluri în lucrări moderne precum „The Rake’s Progress” de I.Stravinski și „Candide” de L.Bernstein.

FLORIN ESTEFAN (Bariton)

Originar din Oradea, Baritonul Florin Estefan a urmat cursurile Facultății de Muzică din cadrul Universității de Stat din orașul natal. În decembrie 2007, devine absolvent din prima promoție al Cardiff International Academy of Voice, avându-l ca profesor de canto pe faimosul tenor Dennis O`Neill. În 2012, revine ca solist al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, urmând să devină Manager General al renumitei instituții lirice în 2015, fiind cel mai tânăr manager din istoria de 97 de ani ai primei instituții lirice înființate în România. Anul 2016 i-a adus baritonului Florin Estefan frumoasa recunoaștere prin titlul de “Cel mai bun solist al anului” la Opera Națională București, în cadrul Galei Operelor Naționale, pentru interpretarea rolului Evgheni Oneghin în producția Operei Naționale Române clujene.

Programul casieriei Teatrului Szigligeti Oradea: 

Marți și joi: 10:00 -19:00;

Miercuri și vineri: 13:00 -19:00.

VISIT ORADEA

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!